L-am descoperit pe Ovidiu Balint, artistul! Şi nu sunt eu!

Oare care era probabilitatea să mă întâlnesc cu numele meu în artă, ca artist? Cunoscându-mi aptitudinile în desen şi pictură, la fel de bine precum mă cunosc şi ele pe mine, în sensul în care nu am auzit unul despre celălalt, şansele întâlnirii păreau nule şi neavenite.

Şi, totuşi, internetul mi-a plesnit peste privire numele Ovidiu Balint, căruia îi era adăugat un „Art”. L-am cunoscut şi din vremea studenţiei, când mai purtam discuţii prin intermediul internetului, dar nu a pomenit nimic de talentul pe care îl are. Cu atât mai mare şi mai plăcută supriza mea când l-am descoperit.

Deşi, deocamdată, abordează doar portretistica, după modelul fotografiat, este remarcabilă precizia cu care conturează clipa imortalizată şi pe care o îmbracă în propriile trăiri artistice. Dând, parcă, astfel, din nou, viaţă acelei clipe deja trăită.

Stăpâneşte şi umorul cu aceeaşi lejeritate. Îi iese din fiecare linie a caricaturilor făcute tot după imagini celebre ale personalităţilor politice sau artistice mondiale.

Ovidiu Balint, protretistul şi caricaturistul, este în căutări evidente ale ego-ului său artistic. Îl bănuiesc de un drum lung în lumea artelor vizuale.

De-asta vi-l propun încă de la debut. Nu ştiu dacă şi-a organizat până acum vreo expoziţie personală, dar de organizarea uneia dintre ele mă voi ocupa cu siguranţă, cu mare plăcere.

Să mă fi întânit cu alter ego-ul meu? Sincer, mi-aş fi dorit să fiu artist, dar mă bucur că există alt Ovidiu Balint, care are acest talent!

Iată o parte din lucrările lui Ovidiu Balint. Pentru comenzi îl găsiţi pe facebook la adresa: https://www.facebook.com/Ovidiu.Balint.Art

Portrete

Caricaturi

 

Facebook Comments Box
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com