Povestea a 6-a
Mirosul înțepător
Iată-mă din nou în Parcul Bătrânilor. Dom’le! Dis de dimineață, adică aproape cu noaptea-n cap, m-am deplasat la pas pe faleza Mureșului spre înainte, adică dinspre înapoi înspre “La Groapă”. Pentru necunoscători, adică pentru cei care nu au mâncat în zonă mici pufoși stropiți din belșug cu bere, must sau vin, pe vremurile trecute, înspre “La Groapă” înseamnă înspre “Perla Mică”. Acu, dom’le, dacă nici așa nu poate fi identificată locația, am să spun că obiectivul este amplasat, sau mai precis lângă acest obiectiv a fost înfiptă cu picioarele în Mureș o matahală din fier, pe nume “Pasarelă”, un fel de pod fără de rost, ce leagă malul domestic al râului pe care tocmai îl pomenii, de ce a mai rămas din arhicunoscutul fost ștrand “Neptun”, adică, practic, de malul sălbatic, părăsit și falimentat, al aceluiași râu Mureș.
Dom’le! Acu, chiar nu știu ce să mai zic! Să mi se fi blocat unul dintre cele cinci simțuri prin care primesc informații despre mediul înconjurător ajungând, astfel, în situația în care să nu mai am capacitatea de a deosebi și a percepe emanația substanțelor care emit vapori, sau, pur și simplu, mă deplasam printr-un culoar sfâșâiat din trupul compact al norilor în picaj, buimăciți de o duhoare, putoare, sau nici nu știu cum s-o numesc, înțepătoare de mai să-ți taie răsuflarea.
Dom’le! Mai că nici nu m-aș fi dat seama de posibilul tragic și periculozitatea situației dacă, odată ajuns în Parcul Bătrânilor, pustiu de altfel, nu m-ar fi abordat, pe binecunoscuta-mi bancă ce-mi odihnește de fiecare dată ciolanele, o persoană agitată, cu mască chirurgicală pe față:
Persoană agitată, cu mască chirurgicală pe față: –„Cetățene! Ai simțit?”;
Eu: –„Ce anume?”;
Persoană agitată, …: -„Mirosul înțepător?”;
Eu: -„Nu prea!”;
Persoană agitată, …: –„E clar! Nu e de la братия! (frați!)”;
Eu: -„конечно нет! (sigur că nu!)”;
Persoană agitată, …, în timp ce-și smulgea masca chirurgicală de pe față: -„Mă, tată! Dacă nu e de la ruși, dă unde vine, măi, cetățene?”
Dom’le! Brusc în discuție au intervenit doi cetățeni ciocolatii, iviți de nicăieri:
Cetățeanul ciocolatiu nr. 1: -„Dă unge vine, dă unge vine? Hapăi, gi la Stațîia gi Copturare, gi ungie șî vie?”;
Cetățeanul ciocolatiu nr. 2: -„Dik la ei, tetea (tată), că nu cred ce le zâci!”;
Cetățeanul ciocolatiu nr. 1, către mine: –„Șăfule! Dă-ce mai hacana, că vă zâc io cum stă triaba! Pă gagiu’ gi la Stațîia gi Copturare nu pria-l duce devla! Iel crege că dacă ni-afumă noapcia puradeii șî pă noi, ciilalț’, vecinii dîn zonă, cu duhorile lui, noi stăm liniștiț’? Na, lasă, că așe paradială mișto îi dăm, dă benga îl află, nu altă…”;
Cetățeanul ciocolatiu nr. 2: -„Hai, tetea și ne ușchim d-aci, că domnii nu ce cred!!”;
Cetățeanul ciocolatiu nr. 1: -„Domnilor! Aț’ auzât dă fenta cu mâța moartă țîpată păstă gard? Hau, dacă am făcut-o în Jermanie, apu dî ce și nu o-ncercăm și la noi?…
Dom’le! Nu știu ce o fi vrut să zică cetățeanul ciocolatiu nr. 1, cert este că nu s-au îndepărtat bine din zonă că m-a și întrebat persoană agitată, fără mască chirurgicală pe față:
-„Cetățene! Nu-i așa că parcă începe să ne învăluie un miros înecăcios de mâță moartă?”;
Dom’le! Să fi început învăluirea, să nu fi început, nu știu! Ce știu e că am părăsit de urgență zona, cu gândul la mutarea ce o va face gagiu’ gi la Stațîia gi Copturare la șahul ce urmează să-l primească de la cei doi cetățeni ciocolatii, iviți aproape de nicăieri…
Eh, despre alte multele auzite și petrecute în Parcul Bătrânilor veți afla în povestea următoare. Până atunci – toate bune!
Gheorghe Hodrea