Nu știu ce înseamnă rasismul în SUA. N-am trăit acolo și nici membru al Congress-ului nu sunt. Știu însă ce înseamnă rasismul în Europa și, mai ales, în Franța și România.
Poți să citești despre ele cât vrei. Până nu experimentezi pe propria piele xenofobia, habar n-ai despre ce citești. A fugit vreodată după tine vreunul c-o piatră-n mână să-ți crape capul pentru ceea ce ești? Ai stat la coadă, mai bine de trei ani, la ghișee închise, de dimineața de la 4 până seara târziu doar ca stagiara de serviciu să-ți dea flit? Sau Pronto, că ăla miroase frumos.
Să ajungi a-ți fi respectate drepturile personale într-o țară străină, e o tragedie. Dar și o realitate, în același timp. După ce ți-ai supt burta timp de generații, pt războiu’ lu’ unu sau lu’ altu, să obții cetățenie într-un stat civilizat pare o realizare. Iar din punctul meu de vedere, chiar este. Trist. Dar adevărat.
Aceasta este realitatea în care evoluăm iar nici pe departe cea prezentată la TV. Habar n-are TV-ul cum fac curcile ouă. Românii din Franța sunt sistematic confruntați, datorită realității „de acasă”, cu aparente paradoxuri născute din sofisme. Situații prezentate drept insolvabile în timp ce ele sunt, de fapt, artificial create și întreținute. În Franța sunt, mai mult sau mai puțin 250.000 imigranți români (din 60 milioane!! + de cetățeni). Dintre care, mai puțin de 10.000 sunt de etnie romă (romàni, manuș, gipsi). 90% din timpul mediatizat li se acordă lor. Îndeosebi, faptelor lor negative, delicvențelor.
În același timp, în România, statul perpetuează o politică de segregare. De disociere a acestor etnii de viziunea „puritană” asupra a ceea ce „ar trebui” să fie țara. De parcă „acolo” sunt toți descendenți de’a lu’ Diurpaneus. Până le iei neamul de cumani la puricat. Zic cumani, peiorativ, ca și când aș putea zice tătari. Lipoveni. Sau alți ruși subversivi prescurși la „noi” prin sistemele de evacuare ale Fanarului înspre gurile Dunării.
România este și va rămâne un teritoriu pe care trăiesc și vor contiuna să trăiască nenumărate etnii. Descendenți ai dacilor liberi de pe înălțimile Maramureșului și ai Bucovinei, costoboci, carpi, bastarni, sarmați. Faptul că cei de acum se identifică mai mult cu una sau alta din sorginte, nu prea îmi rezolvă mie problemele.
Români suntem toți. Europeni, cu atât mai mult. Și cu cât mai devreme țara își va accepta originile pestrițe, cu atât mai repede se va depăși impasul ridicat ca o cortină de fier în fața noastră de către contemporaneitate.
Sunt român. Și, probabil, nu voi fi pe deplin francez până la moarte. Va trăi un român, însă va fi înmormântat un francez. Iar atâta timp cât statele nu vor opri această politică a sperietorii de ciori etnică în sânul Uniunii Europene, ce să vorbim despre « Liberté, Égalité, Fraternité ».
Pace.
 | ReplyForward |