Tema s-a fezandat în intenţia mea, deci o pun acum pe masă, mai fragedă şi asortată cu trufandale de-ale politicii culturale româneşti. Deoarece criza de sănătate, multiplicată prin sciziparitate în criză economică, criză politică, criză financiară, criză educaţională, a creat şi distanţarea socială între presă şi cultură. Într-un fel e bine, astfel evitându-se infectarea presei cu virusul cultural, dar şi infestarea culturii cu virusul mitei politice.
Mai pe şleau, e vorba despre „salvarea” presei româneşti cu bani de la guvern şi băgarea culturii româneşti în categoria asistaţilor sociali, cu condiţia prestării de munci în favoarea societăţii care o reneagă.
Eh, nu cred că aţi uitat de salvarea presei româneşti de la criza financiară, pricinuită de criza coronavirusului salvator! Bine, e drept că nu s-a încercat salvarea întregii media româneşti, ci doar a celei pentru care s-a plămădit ordonanţa guvernamentală de urgenţă. Pe la sfârşitul lunii mai guvernul Orban a dat curs smiorcăielilor magnaţilor din presa românească, precum şi gudurărilor presei de casă de prin judeţe şi de pe malurile betonate ale Dâmboviţei. Executivul pregătea megacampania de informare în masă, ce ar fi urmat să facă un scut în mintea românilor împotriva ştirilor false, a dezinformării şi să fie, în acelaşi timp, o chezăşie a reuşitei în conştientizarea populaţiei în faţa pericolului pandemiei. Suma pe care guvernul se angaja să o plătească surselor media care se înscriau în program era de 200 milioane lei, adică vreo 40 milioane euro. Cu rezerva suplimentării acesteia, în cazul prelungirii campaniei. (OUG 63/2020)
Printr-o fandare politică guvernul dădea o lovitură de spadă libertăţii presei, plătind o campanie de informare la care media românească achiesase deja din simplul motiv că această criză sanitară era subiectul zilei, care făcea oricum şi rating audio-video şi vindea publicaţiile tipărite şi on-line. Însă, presa obligată politic s-a bucurat de pomana primită. Nu atât de suma distribuită direct, ci mai mult pentru amânarea de la plata datoriilor către stat şi a celorlalte taxe şi impozite. Aşa s-au înghesuit pe lista cerşetorilor de bani de la guvern „sărăntoci” ca Digi, RCS-RDS, Antenele, Pro TV, prin toate firmele şi filialele controlate de ele, precum şi Eurosport, televiziunile controlate de fraţii Micula, trustul Ringier, „Adevărul holding”, „Evenimentul”, Telekom, şi mulţi, mulţi alţii, până la impresionanta cifră de 742 de solicitanţi, pe care i-a lovit COVID-ul la buzunar. Fenta guvenanţilor orbanieni a fost atât de bună încât ziariştii acestor publicaţii nu doar că nu înţelegeau mita politică, ba mai şi scriau pe editoriale despre buna măsură a palaţilor victorieni.
Două efecte pozitive a avut, totuşi, această ordonanţă de urgenţă prin care, pe bani publici, era informată populaţia României despre pericolul îmbolnăvirii cu noul coronavirus, precum şi despre măsurile profilactice: numărul îmbolnăvirilor a crescut de vreo cinci ori în doar două luni, tocmai din cauza nerespectării măsurilor impuse de guvern, iar cel de al doilea efect a fost îmbunătăţirea imaginii şi efectelor surselor media care propagă ştiri false şi campanii pentru dezinformarea populaţiei. Inclusiv guvernul orbanian a recunoscut public aceste „reuşite” ale campaniei sale de informare, prin ministrul Sănătăţii şi chiar prin intermediul premierului posesor de viciu liber de sarcini şi obligaţii publice.
E mare suma de 200 milioane lei lei? E mică? Pentru cumpărarea politică a principalelor surse media româneşti? Păi, de pildă, exact aceeaşi sumă a fost alocată pentru Programul Start -up Nation 2020. Dar la programul ăsta trebuie nişte condiţii, intrii într-o competiţie de idei, într-o competiţie financiară…, după aia trebuie să demonstrezi ce ai făcut cu banii, cum i-ai cheltuit…dacă ai făcut prostii mai dai şi bani înapoi… Ehe, nu-i uşor! Pentru campania de informare e suficient să te înscrii pe lista de solicitanţi. Na, e adevărat că nu încape oricine pe lista aia. Sunt nişte condiţii de partid şi de stat.
Dar, ce mi se pare şi mai interesant este faptul că nimeni n-a protestat faţă de mişcarea guvernanţilor. Şi, hai că m-aş mai face că nu aud tăcerea presei româneşti faţă de această mită politică. Însă, ce-i cu liniştea asta din jurul atitudinii civice româneşti faţă de scoaterea culturii române din Marele Program (sau Plan, dracu’ mai ştie) de Relansare Economică şi Socială a României, după această pandemie?
Ce, nu ştiţi? Guvernul orbanian a lansat un astfel de plan, normal supermediatizat exact prin intermediul surselor media înscrise în programul de „salvare”, din care plan lipsea (şi lipseşte în continuare), cu desăvârşire, vreo prevedere referitoare la finanţarea culturii româneşti. Eu am înţeles logica orbaniană, fiindcă pentru orice guvern român de până acum, indiferent de nuanţa comunistă în care şi-a zugrăvit steagul politic, cultura este aia unde ieşi cu gagica atunci când vrei să o impresionezi, ori aia unde îţi plimbi oaspeţii, îmbrobodindu-i cu patriotismul românesc. În rest, în mintea politicienilor români, cultura nu e rentabilă, pentru că ea nu vinde nimic. Şi dacă le-aş spune că tocmai cultura este singura investiţie umană care nu a dat faliment niciodată, ei tot m-ar convinge că din cultură nu îţi poţi face o vilă într-un semestru. Ceea ce e politicaly corectness!
Să mai spun că exact cultura a fost cea mai afectată parte a societăţii româneşti? Să mai spun că suferinţa sufletului societăţii, că aia e cultura acesteia, nu se vindecă prin tratamente financiare, dar depinde de ele? Să mai spun că, de fapt, cultura e singura care vinde ceva cu valoare adăugată din patrimoniul unei societăţi?
Au strigat astea aproape toţi reprezentanţii în viaţă ai culturii româneşti. S-a făcut şi o petiţie publică, prin care se atrăgea atenţia asupra uitării din planul de relansare economică post-pandemie. Nimeni nu s-a revoltat. Ba, dimpotrivă, presa mituită politic acum două luni a prezentat triumfalist normalitatea împărţirii banilor europeni pentru perioada 2021-2027. Chiar dacă, şi în acest caz, guvernul orbanian nu a făcut nici o referire, nici măcar din greşeală, la finanţarea culturii române. Norocul culturii stă, însă, în programele pe care le va impune Uniunea Europeană pentru toate ţările membre. Pentru că, banii pe care, în mintea guvernului, România i-a câştigat de la UE, sunt deja planificaţi pentru şosele, autostrăzi, imm-uri, investiţii… Oare când o să punem şi noi, românii, preţ pe investiţia în cultură? Probabil când o să înţelegem investiţia în educaţie! Dar, pentru a înţelege investiţia în educaţie îţi trebuie cultură! Şi v-am închis în cercul meu strâmt.
P.S. Era cât pe ce să uit: într-o ţară hulită de România pentru absenţa statului de drept, Ungaria, adică, zilele trecute s-a organizat o demonstraţie pentru sprijinirea libertăţii presei, din cauza faptului că guvernul Orban budepestan a cam acaparat majoritatea mediei ungare. N-am prea văzut ştirea prin presa românească. Deşi au fost câteva mii de manifestanţi. Dar, comparaţia asta cu atitudinea populaţiei faţă de libertatea presei e altă gâscă. O lăsăm deocamdată să îşi spele penele în public.