Nu ştiu ce l-a apucat pe Aki în dimineaţa aia. A început să caşte semnificativ pe la ora 5,00. Aşa mă trezeşte câinele meu. Cască. Cu zgomot. Ca să înţeleg eu că e timpul să mă trezesc şi să îl scot să îşi facă nevoile. Aia mică, adică Sisi, căţeaua, se ia după el. Ea nu cască. Mă linge pe picioare. N-am avut încotro. M-am ridicat, mi-am îmbrăcat orbeşte pantalonii şi pe pipăite bluza. Pantofii i-am nimerit în drumul spre ieşire, în timp ce-i înjuram. A urmat ritualul ieşirii: lesele, comanda
Category: interviuri imposibile
Interviu imposibil cu Faleza Mureşului
Întâlnire imposibilă pentru constituirea Asociaţiei Arhitecţilor din Arad
Stăteam, aşa, cu privirea împleticită printre pixelii ecranului de calculator, împroptit într-, un cot pe masă, lângă o cafea, pe terasă. Şi mă gândeam, tâmp, de ce folosesc românii atât de multe cuvinte preluate din alte limbi, dar mai ales din limba engleză, care au corespondent direct în limba română. Iar, ca prostia să fie cât mai viguroasă le mai şi pronunţăm prost, fără să uităm să trecem în CV că ştim limba engleză la nivelul „bine”. De pildă, nu mai zicem program, ci „schegiuăl”; nu mai
Transmisiune imposibilă, în direct, din România. Stimaţi tovarăşi, eu am o părere, dar nu sunt de-acord cu ea!
(afirmaţia din titlu este preluată dintr-o şedinţă a Partidului Comunist Român)Dimineaţa a fost banală. Câinele Aki a căscat ca de obicei, de vreo trei ori, dându-mi de înţeles că e ora de trezire. Buimac, îmbrac treningul, căciula, geaca, iau lesa, îi pun lesa, deschid uşa, iese câinele cu mine, închid uşa şi dau cu ochii mijiţi de frigul de-afară. Mă salută vreo doi trecători, pe care mă fac că nu-i văd, ca să mi se pară mie că nu m-au văzut cum mă împleticesc de somn. Îmi sună telefonul. De
Întâlnire imposibilă cu Vasile Roaită
Stăteam la marginea trotuarului, la o intersecţie din Piaţa Caius Iacob, fostă Vasile Roaită, şi priveam la semaforul trecerii de pietoni cum lumina intermitent. Nu puteam traversa fiindcă până şi traficul îşi făcea loc cu greu printre maşini. Când, mă apucă cineva de braţ. Un bărbat la vârstă medie, tuns scurt, nu foarte înalt, îmbrăcat ciudat, parcă din altă epocă, cu un rucsac în spinare.-Nu ştiţi unde este Piaţa Vasile Roaită?, mă întreabă.-Chiar aici. A fost, zic eu puţin încurcat.-Da’ de
Interviuri în inclusivitate cu Codruţ Marta şi Condrea în Papua Noua Guinee
MottoMÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia. Abia ce îmi schimbasem cartela în telefon. Na, sunt bătrân, umblu cu două telefoane: într-unul am două cartele
Interviu imposibil cu un cal. Arădan
Tocmai închideam telefonul mobil, nervos fiind din cauza discuţiei cu banca despre datorii şi apăsam pe butonul roşu ca şi cum aş fi vrut să ucid cu sânge rece o muscă, când aud lângă mine o voce nechezată:-Nu vă supăraţi, vă rog. Nu ştiţi unde este Consiliul?Ridic privirea de pe ecranul telefonului şi dau cu ochii de un cal, care rânjea la mine politicos.-Ştiu la ce vă gândiţi, îmi spune el, uşor jenat. Cum dracu să vorbească un cal?Dau din cap afirmativ, dar mut.-Nu ştiţi unde este
O beţie imposibilă cu Traian şi Adrian
Eram în birt, la mine. Stăteam pe un taburet ca un gânditor de la Hamangia. Numai că ăla de la Hamangia nu a avut de unde să ştie că eu mă gândesc la datorii, aşa cum nici eu nu ştiu la ce se gândea el în timp ce era sculptat. Număram sticlele de bere din frigider, sperând să mai fi vândut cineva una fără ştirea mea, ceea ce ar însemna că dacă cineva mă fură are şi de unde, chestie care m-ar convinge că sunt şi avut. E ca şi chestia aia din bătrâni: dacă ai şoareci, înseamnă că ai cămara plină.
Interviu imposibil cu o bancă
Tocmai îmi citea câinele meu reglementările conform cărora va trebui să urineze în spaţiile publice şi ce echipamente speciale trebuie să am în posesie atunci când îl însoţesc la cele trebuincioase lui. Când să îl întreb ce o să facă cei de-o rasă cu el care nu au stăpâni, mă smuceşte de lesă ca să miroase ceva. Mirosea o bancă. Fiind plin de datorii, am sperat că miroase o bancă de bani. Ei, aş, el mirosea o bancă pentru şezut. Chiar în faţa Primăriei din Arad. M-am uitat la bancă, nu