FAMILIA BUCKLEY – Partea întâi , Tim Buckley

 FAMILIA   BUCKLEY – Partea intai ,  Tim Buckley

            De ce “pana” mea a inceput sa scrie tocmai despre Tim  Buckley dintr-un noian de ciudati , neintelesi si mai ales geniali muzicieni ai anilor  60 ….chiar nu imi dau seama.Poate pentru ca in 14  februarie 1947  se nastea la New York,   Timothy Charles Buckley al  III-lea si ne apropiem de aceasta data care veti vedea ca inseamna mult,sau poate ca ….si mai mult ca sigur ca ….destinul lui tragic , nu si unic, m-a influentat.

           Una dintre cele mai mari voci rock din anii 1960, Tim Buckley a fost atras si de  folk si de rock psihedelic și jazz progresiv pentru a-si crea  un statut de muzician  aventuros facand echilibristica pe culmile acestor trei genuri musicale. Gama lui de exprimare  multi-scenica , sa zicem, a aratat ca a fost capabil de o putere uimitoare, dar si o mare expresivitate emoțională, alunecand de la tandrețe la tristete si de  la jale  la chin. Căutarea lui neliniștită catre noi  teritorii a fost satisfăcuta  în mod creativ, intorcand oricand ostentativ spatele facilului comercial , lasand mostenire 9 albume de studio , 9 albume din concert si 9 albume compilatii.

          Cu muzica a cochetat din liceu actionand mai intai printr-un proiect solo numit  Bohemians, avand sprijinul unor colegi , respectiv Jim Fiedler ,la bass, ce il va insoti aproape intreaga cariera si viitorul poet Larry Backett.Proiectul va fi abandonat  ca fiind prea traditional,si va fi inlocuit de un altul Harlquin 3 , orientat  spre un blues-folk  avangardist. Odata cu iesirea in clubul New-York-ez , Troubadour cu ocazia unor serii de concerte este remarcat  de Jimmy Carl Black ,tobe si voce in Mother Of Inventions al lui Zappa.Acesta i-a povestit producatorului   lui Frank  Zappa ,Herb Cohen, despre vocea descoperita , care mai departe i-l “serveste” managerului de la Elektra Records, Jac Holzman, nimeni  altul decat cel ce a produs pe The Doors, The Stoogies, MC5,Love, Carly Simon , si chiar Queen , pentru productiile de pe teritoriul USA. La 18 ani Tim va parasi si scoala si prietena , déjà insarcinata, si se apuca de inregistrat primul album .

         In 1966 odata cu nasterea fiului sau Jeff , apare si albumul omonim “Tim Buckley” , un manunchi de 12 piese diferite stilistic avand cate ceva din Donovan, putin din Beach Boys, si chiar anticipand pe Chris de Burgh sau Creadence Clearwater Revival.Una peste alta vocea sa timida in aparenta, nesigura si efemera  era capabila sa se intinda pe 5 octave fapt ce nu putea sa scape producatorilor, criticilor si publicului.Sustinerea instrumentala  este notabila , avand pe Billy Mundi(tobe), Van Dyke Parks(clape), Lee Underwood(chitara), colegul Jim Fiedler(bass) si orchestratii corzi Jack Nitzsche. Pentru curiosi as recomanda de pe  primul  album “ Song of the Magician”,” Strange Street Affair  Under Blue”(un fel de sirtaki dat in balada),”Valentine Melody”, “Song Slowly Song” si “Understand Your Man”(apropos C C Revival).Albumul  are priza doar printre artisti, mai putin la americanul  anilor  60 , care era vai de mama lui… in plin razboi inutil si tampit.

        Al doilea album  “Good Bye and Hallo” (1967) este cu mult  mai  unitar si tematic si instrumental la care Tim Buckley a apelat la 12 muzicieni , 3 chitaristi, 3 clapari, 4 percutionisti si pe langa nelipsitul Jim la bass a mai participat la dublu bass un instrumentist de studio.Toata aceasta “armata” pe langa prestatiile lui vocale bineinteles si instrumentale la, chitara acustica cu 6 si 12 corzi,bottle neck guitar, kalimba si vibrafon vor imbogati  toate compozitiile.Albumul  eu il consider foarte reusit ,pentru un cvasi debutant , foarte pretios si ingrijit ,pentru anul 1967, si ca atare nu pot sa sugerez decat ascultarea integrala.Era anul in care Bob Dylan cu o chitara , o muzicuta , un pic de clapa , un tobar si un basist spargea clasamentele cu albumul  “John Wesley Harding”(un fel de povestire cu haiduci), obtinand  ca vanzari, platinium in US si gold in UK. In schimb , al nostru Tim  nu reuseste sa intre in top 200 dupa o investitie afectiva si materiala substantiala.Era cert ca si acest album a aparut prea repede si America inca nu era pregatita.

       Antagonicul album “Happy Sad” programat pentru 1968 ,dar apare la inceputul lui  *69 ,este de  asta data mult simplificat  cu doar Lee Underwood la chitare , un basist si 2 percutionisti pe congas, marimba si vibrafon.Albumul  este un exemplu de folk ,rock ,jazz  psychedelic  minimal ,sustinut atmospheric preponderant de David Friedman la vibrafon pe parcursul a 6 piese languroase insumand  aproape 45 de minute, exceptie facand o singura lucrare  “Gipsy Women” , un exercitiu ritmic de peste 12 minute.Pentru consumatorii acestui gen musical este un album notabil , dovada urca pe locul 81 in Billboard.La data editarii albumului Tim Buckley avea deja  22 ani toata cariera inainte , calitati incontestabile , dar din versurile sale lasa sa lacrimeze o groaza de neimpliniri , mai ales de ordin familial , dar si de ordin muzical. 

                Confesiunile sale cu caracter existential vor invada si urmatorul album “Blue Afternoon” programat pentru 1969 si incadrat in termen.Insist in a puncta datele aparitiei albumelor  pentru a sublinia ca atunci era perioada in care casele de productie sufocau pur si simplu artistii cu contracte siluitoare ce au dus deseori la ruinarea artistica psihica si fizica a protagonistilor. Formula de acompaniament  ramane   aceeasi cu Underwood chitara,pian ,Friedman vibrafon si Miller bass plus alti doi percutionisti.Albumul este o insiruire de balade folk expuse de un combo de jazz , interesante in particular ,dar in ansamblu dau platitudine albumului , de pe care am remarcat totusi doua exceptii , piesele “The River”si “The Train”.

         Urmatoarele 2 lucrari(LP-uri) incerc sa le prezint “la pachet” pentru ca au multe similitudini , au aparut in acelasi an(1970) au acelasi producator de care am mai amintit, Herb Cohen , au fost editate de aceeasi casa de productie Straight Records si au cam aceesi sursa de inspiratie si imaginatie in cocktail cu mult “fum” si “praf” …”ser”. Nostalgicul , inocentul, sensibilul  Tim se incadra in clasa  americanului  cultivat, in ciuda faptului ca nu a terminat colegiul, era un autodidact neinfluentat de canoane didactice, mare admirator Federico Garcia Lorca , in onoarea caruia va numi urmatorul album ,simplu, “Lorca”.Albumul este tras in cvartet , in continuare cu Lee Underwood alaturi. Face parte din categoria albumelor  ce nu pot fi povestite …doar ascultate , oricum are doar aproape 38 minute.

        “Sailsailor” va continua “Lorca” cum spuneam, intr-o formula instrumentala  pigmentata cu doi “suflatori” din formula “Mother of Invention” a lui Frank Zappa pe numele lor….Bunk Gardner , sax tenor si alto, flaut  si Buzz Guarnera , trompeta. Producatorul albumului   a asigurat o libertate de exprimare osciland intre tribalism , in piesa “Monterey” , sansoneta in “Moulin Rouge”, povesti eterice in “Come Here Women” si “Song to the Siren” sau overdose in piesa titlu “Sailsailor” si batand apropouri celor de la Soft Machine sau Nucleus prin lucrarea “The Healing Festival”. Albumul se incheie optimist  si increzator ”Down By the Borderline “in sunet de trompeta , ca dupa un chef terminat fara  victime, deocamdata.Rezultatul…40000 de unitati vandute.Fiasco.Ca sa-si acopere cheltuielile de productie Tim Buckley va practica taximetria prin Los Angeles , asta cand nu era in depresie sau in “trip”.

              Dupa un an de pauza prinde contract cu Warner Bros , printr-o sucursala a acestora Far Out Studio , avand ca producator pe Jerry Goldstein , nume legat de Blood Sweat and Tears, Jimi Hendrix, Sly and the Family Stone, etc. si editeaza  “Greetings from L.A.”.Se arata un album  cu o schimbare totala de concept.A lasat in pod tot ce l-a definit pana acum si s-a lansat intr-o combinatie funky-boogie-soul ,mustind de senzualitate amintind de onomatopeele  stil  Al Jarreau in “Get On Top”si “Devil Eyes” .In “Nighthawkin”” ca si in majoritatea pieselor  beneficiaza de backing vocal feminin , fapt ce da impresia ca Tim s-a nascut si a trait numai  in studiourile Tamla Motown.Singurele piese,ultimele de pe album,  ce amintesc  de adevaratul Tim Buckley sunt “Hong Kong Bar” si predestinata  “Make It Right” fiind pentru mine singurele  veritabile de pe acest LP..Cu toate concesiile facute succesul asteptat va intarzia in continuare.

    Ultimele doua albume “Sefronia” si “Look at the Fool” sunt pe acelasi calapod  , orientate spre soul continand si cateva cover-uri  dupa Tom Waits, sau Pentangle ,sau ,culmea , Fred Neil , un folkman  american  mult sub calitatea lui Buckley. Si de aceasta data vanzarile si clasarile in clasamente nu vor fi la asteptarile efortului depus.Jeff Buckley nu a fost capabil sa-si dirijeze calitatile , implicit  cariera, iar producatorii pe care i-a avut i-au speculat talentul doar pe termen scurt.Deceptiile ,neimplinirile  si mai mult ca sigur si anturajul vor glisa iremediabil  sensul vietii lui Tim catre consumul de alcool si stupefiante care  in data de 29 iunie 1975   ii vor rapi ultima suflare , in urma unui party  interminabil.

      In scurta si framantata sa cariera in care ne-a servit  destule lucrari de valoare  Timothy  a starnit destui discipoli  mai ales din zonele  post-punk-ului , a rock-ului alternativ , art-rock-ului si rock-ului experimental , cei mai notabili fiind Radiohead. Atat despre familia Buckley acum, in episodul urmator voi dezvalui cariera si sfarsitul tragic al fiului lui Tim Buckley, Jeff.

Dan Gabriel   

                                       

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *