„De 30 de ani n-am făcut brad de Crăciun!”. Mi-au spus mamele a trei eroi ai Revoluţiei din 1989. „Nici nu putem plânge tot timpul, fiindcă avem şi alţi copii!”. Şi atunci îşi ţin durerea în suflet, încercând să împartă o bucurie pe care nu o pot recupera.
„Ce terorişti dom’le? Toţi teroriştii au fost ofiţeri ai serviciului secret al Armatei!”, îmi spune un fost ofiţer al Securităţii.
Cum să amesteci minciuna, cu suferinţa părinţilor de eroi şi cu bucuria libertăţii câştigate? Minciuna a fost deja dovedită, numai că nimeni nu o recunoaşte. A apărut de nicăieri şi ne-a condus spre niciunde. Suferinţa părinţilor celor care şi-au sacrificat viaţa pentru idealul de care urma să ne bucurăm în comun nu o poţi înţelege. Nici nu ai cu ce să o măsori. Nici măcar cu idealuri dobândite. A mai rămas să înţelegem libertatea pe care am câştigat-o. Păi, dacă n-am înţeles sacrificiul şi dacă ne-am lăsat gândurile duse de vântul minciunii, cum să înţelegem libertatea?
Cu însemnările astea mă pregătesc să întâmpin cei 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.
Sigur că e o bucurie să văd în jurul meu o lume liberă, care îşi alege dorinţele pentru care vrea să trudească. Numai că îmi cad în faţă, ca nişte ajutoare aruncate din camioane imediat de după decembrie 1989, toate nostalgiile post-comuniste care alimentează o suspectă foame de minciună. Sunt tineri, cu vârste sub 25 de ani, care îşi doresc să trăiască în comunism. Aceiaşi tineri nu mă cred că până şi apa rece era cu program, darămite curentul, apa caldă, căldura şi… ce să mai zic de televiziune. Supravieţuiam spiritual prin lectură. Însă, din popularea partidelor politice cu cei din generaţia mea, văd că nu toţi. Îi văd, totuşi, învăţaţi cu hoţia. Într-adevăr, asta era o boală cu care ne învăţase sistemul comunist: fiecare trăieşte de unde munceşte. Adică, toată lumea fura! Fiindcă se producea mult, dar nu era nimic. Pe piaţă! Se ajunsese la un fel de societate bazată pe troc, pe schimbul de mărfuri sau servicii furate.
După 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 mi se spune că ieşirea mea în stradă, în semn de protest faţă de regimul comunist a fost o tâmpenie. Fără rost, firesc. După 30 de ani de la decembrie 1989 mi se spune că nimic nu a fost adevărat din lipsurile cotidiene. Mai mult, după 30 de ani de la Revoluţia din decmbrie 1989, membri singurei instituţii care este abilitată să cerceteze abuzurile sistemului comunist îmi spun că Fenomenul Piteşti şi celelalte atrocităţi au fost nişte exagerări!
După 30 de ani, îmi dau seama că trăiesc într-un scenariu pe care nu-l înţeleg. Râd când ar trebui să plâng şi mă întristez când în jurul meu e bucurie.
Ne apropiem de o sărbătoare creştină care pentru mulţi români e pătată cu sânge. De eroi. A reînceput un proces al Revoluţiei care o aruncă într-o lovitură de stat. Nu sunt priceput în procedee juridice, dar audierile la care se stă la cozi interminabile sunt comparabile cu cozile de pe vremea ceauşistă la alimentele date pe cartelă. E a doua umilire a aceleiaşi generaţii. Există toate dovezile pentru întorsura regizată a revoltei. De la un „fă-te că lucrezi” şi până la diversiunile militare transmise în direct de televiziunea publică. Un singur punct din Proclamaţia de la Timişoara ar fi rezolvat demult comedia juridică de după 30 de ani.
În aceşti 30 de ani au fost lichidate toate, dar absolut toate, partidele care nu s-au născut din defunctul partid comunist. Au rămas doar nepoţii lui politici, de nădejde. În care membri fruntaşi sunt comuniştii din eşalonul al treilea ceauşist, ori foşti utecişti (pentru cei mai tineri de acum, erau junii din Uniunea Tineretului Comunist). Vă mai amintiţi întrebarea retorică a lui Băsescu: ce blestem este pe poporul acesta să aleagă veşnic între comunişti? Până şi liderii sindicatelor au făcut sau fac pasul (cu mici excepţii) sub umbrela corectă politică. După tradiţia comunistă, e vorba de umbrela politică demnă de un „dosar sănătos”.
„De 30 de ani nu am făcut brad de Crăciun!” Cu acest nod în gât am început să scriu o carte despre ceea ce înţelegem din ceea ce ni s-a întâmplat în acest răstimp.