Nu văzusem demult un spectacol de teatru. Nu doar din cauza crizei de coronavirus, ci mai mult dintr-un spirit de conservare al emoţiilor trăite la cele văzute până acum, căruia tot evit să îi spun prejudecată. Ar mai fi şi disponibilitatea temporală, schegiuălu şi taimingu, cum i-ar spune îndrăgostiţii de limba română răvăşită în violul limbii engleze prost vorbite.
Pe de altă parte, crainicii şi reporterii de televiziune, ori căpuşele monitoarelor de calculator şi ale ecranelor dispozitivelor electronice, influensării, cum ar veni, nu-mi stârnesc emoţia nici chiar atunci când mă fixează cu privirea printre cuvintele scrise pe prompter. Greu mă mai pot îndrăgosti de imaginea vreunui film, care să mă convingă să intru în lumea scenariului. Iar peste toate astea, a venit şi ministrul culturii (cu „c” mic, să nu se înţeleagă altceva), al cărui nume îmi scapă, să îmi facă diferenţa de apropiere socială între personajele din Romeo şi Julieta şi personajele din Take, Ianke şi Cadîr.
Cam în aceste condiţii de viaţă culturală, am primit invitaţia prietenilor mei, criticul Victor Scoradeţ şi regizorul Theo Herghelegiu, de a-mi agăţa atenţia oculară şi emoţională de ecranul laptopului în seara de miercuri. Ieri, adică.
Theo propunea un nou tip de spectacol de teatru: în direct, transmis prin internet. Cinci (şase) actori şi cinci invitaţi surpriză care urmau să interpreteze rolurile gândite şi regizate de Theo. Ştiam că n-o să-mi pierd timpul în faţa ecranului, cunoscând-o pe Theo încă de pe vremea când porneam împreună Festivalul deTeatru Underground, în urmă cu 17 ani. Dar, schelembăielile de până acum ale unor artişti, aruncate pe internet cu pretenţie de act artistic, realizat pro-bono pe timp de pandemie, mi-au provocat un soi de alergie vizuală.
„Un matinal TV din 2033” se numeşte demersul artistic realizat de Theo. Îi spun demers, fiindcă deocamdată nu i-am găsit un corespondent în terminologia cunoscută, sau consacrată, pentru o manifestare teatrală sau filmată, televizată. E şi spectacol de teatru, e şi show de televiziune. E şi un SF ironic, dar şi o radiografie aproape jurnalistică a societăţii româneşti de azi. E şi parodie a emisiunilor televizate, e şi dramatizarea unor trăiri din spatele, ori din faţa camerelor de luat vederi. Are şi umor, însă are şi poezie. Am râs de unul singur, dar mi-am şi înghiţit noduri în gâtul sugrumat de emoţie.
De fapt, asta e! N-aş fi crezut că ecranul, pe care îl folosesc zilnic pe post de înlocuitor de hârtie şi pe care arunc litere şi cuvinte ce-mi zboară din gânduri prin priviri, va putea să îmi dea înapoi emoţie.
Şi toate astea datorită celor cinci, adică şase (prin apariţia de la sfârşit a câştigătorului concursului „Matinalului”), actori care au reuşit nu doar să dea credibilitate personajelor, ci să le şi bage în sufletul meu, făcându-mă să-mi pară rău că se termină „Matinalul” din viitor într-un prezent al meu, pe care aş vrea să-l dau uitării cât mai rapid.
Emoţia ce m-a cuprins a fost şi mai surpinzătoare cu atât mai mult cu cât toate apariţiile hominide de pe ecranele televizate, de până acum, nu au reuşit să fie umane. Pentru mine, cel puţin.
Nici invitaţii surpriză nu au fost mai prejos. Au fost atât de credibili în rolurile de invitaţi, încât până la sfârşitul spectacolului am fost convins că apariţiile lor sunt trucaje excepţionale. Cu alte cuvinte, scenariul gândit de Theo mi l-a făcut mai credibil şi mai viu chiar şi pe Victor Ponta, de pildă, într-un spectacol de teatru, decât într-o conferinţă de presă. Mă rog, asta mi-a întărit o părere despre omul politic, însă e o altă discuţie, pentru alt gen de articol.
Na, că mi-a scăpat un invitat surpriză! Şi urăsc să povestesc spectacole pe care le-am văzut.
Ca orice show televizat, „Matinalul” gândit de Theo Herghelegiu are şi pauze publicitare. Folosite tot pentru ironizarea mesajelor clişeu din perioada acestei crize, care nu au reuşit să-i convingă nici pe realizatorii clipurilor de utilitatea socială a lor.
Aşa că, demersul artistic realizat de Theo Herghelegiu a reuşit să fie altfel, făcându-mă pe mine să devin spectator în faţa ecranului. Vorba unei reclame din timpul show-lui, de ieri sunt altfel: am învăţat să cos cu mâna stângă!
Mulţumesc tuturor pentru emoţie!
P.S. Pentru conformitate, iată echipa primului spectacol de teatru transmis în direct, în România: Distributia: (in ordinea aparitiei)- Gabriel – Karl Baker, Tania – Adriana Dragut, Mirela – Dana Vulc, Constantin – Eduard Petru Jighirgiu, Jojo – Ioana Marcoiu, Vlad – David Jighirgiu
actori din reclame – Marius Manole, Serban Pavlu, Adelaida Zamfira + 5 invitati surpriza (sportivi, filozofi, scriitori, politicieni, personalitati media)
Asistenta tehnica si muzica: Eduard Petru Jighirgiu, Grafica: Kalliste Media, Desen: Sophia Lupu, Producator executiv: Gianiny Munteanu, Scenariul si regia artistica: Theo Herghelegiu
O productie Meraki Arts si Teatrul Arca sustinuta de Teatrul la Cinema, Fundatia ParteR si Acting Dream Musical Theater.