Kashka, Babooska, Joanni, Lily, Lyra, Bertie – KATE BUSH

Pe la început de octombrie 1980, BTT Arad organiza o excursie de 5 zile la Budapesta, ocazie pe care nu o puteam rata, printre altele și pentru oportunitatea de a da o „raită” pe la magazinul de vinyl-uri de pe Rakotzy utza. Nu de alta, dar trupa vocalistului Vikidal Gyula, Dinamit, a scos album, trupa chitaristului Tatray Tibor, Skorpio, asemenea, măreața trupa Piramis a scos marele „live”, „A Nagy Buli”, plus multitudinea de albume ce veneau din vest. Pusesem deja la sub braț un Saxon „Wheels of steel”, un Jethro Tull live – „Bursting Out”, Santana – „Welcome” și … ce văd eu într-un colț de raft, așezat cu discreție (trăsătură specifică și protagonistei)… albumul „Lionheart” semnat KATE BUSH, cea care cu doi ani înainte (8 martie 1978) îndrăznea cu „Wuthering Heights” să detroneze ABBA cu „Take a Chance on Me” în top 200 New Muzical Express.

Faza cu „spart” top-urile se va dovedi a nu fi un scop în sine pentru Kate, care s-a ținut cât a putut, departe … de comercial. De fapt când mi se întâmpla să fiu prea „saturat” de fanteziile prog-ului mondial sau „obosit” de Samael, Dimmu Borgir et comp., când punk-ul nu mai spune nimic sau blues-ul e prea… trist, Kate Bush mi-a fost refugiu, mi-a fost prietenul care la nevoie… cântă.

Kate a moștenit pasiunea tatălui pentru muzică (medic, pianist) și a mamei pentru dans (în special irlandez), începând pe la 11 ani cursurile de pian, organizând prin cartier, în Wickham, spectacole improvizate, consistente în muzica și dans, un fel de kabuki britanic inocent și instinctual. Mai în glumă, mai în serios, Kate Bush va avea până la 16 ani vreo 200 de compoziții proprii, autentice și surprinzătoare. Acest fapt va genera inițiativa de a înregistra în condiții artizanale, la St.Joseph’s Covent Grammar School sau la seminarul catholic Abbey Wood un pachet de 60 de piese, care printr-un intermediar, prieten de familie, vor ajunge la urechile lui David Gilmour (waw). Acesta rămâne stupefiat de calitatea interpretării și a compoziției determinând deja semnarea de către Kate Bush a unui contract cu EMI Records sub producția lui Andrew Powell și îndrumarea lui David Gilmour. Astfel Kate va deveni prima cea mai tânără artistă ce va fi sub contract cu o casă de producție de renume. Avansul primit pe contract va fi folosit de tânăra cântăreață pentru a lua lecții de canto, pian si dans. Și, cum spuneam, „boom”-ul se va produce în martie 1978 cu Wuthering Heights, inspirat după romanul cu același nume scris de Emily Bronte. Succes fulgerător care va grăbi și apariția primului album The Kick Inside. Albumul debutează cu „Moving”, piesă în care ne amintește de momentele petrecute la orele de dans în compania profesorului de dans Lindsey Kamp și continuă cu povestioare de viață, din adolescență, precum „Strange Phenomena” și „Oh,To Be In Love” sau de dragoste „L’amour Looks Something Like You” și „The Man With Child In His Eyes” oferind și un strop de reggae în „Kite”, ceva rock în „James And The Cold Gun”, în fapt o poveste „western” și continuând cu pop-art cu elemente gothice. Toată construcția albumului se bazează pe o voce versatilă, când ingenuă și jucăușă, când gravă, plimbându-se de la sopranino la contra alto cu aceeași ușurință cu care mângâie strict, cât este necesar, clapele pianului său.

Albumul oferă un sunet simplu, dus spre perfect, beneficiind de acompaniamentul mai mult decât discret al colaboratorilor, 13 la număr, printre care, Paddy Bush (fratele mai mare) – mandolină și voci secundare, Ian Bairnson – chitară, David Paton – bass, și Stuart Elliot tobe, toți trei cu apariții pe albumele Alan Parson’s Project, Duncan Mackey – claviaturi, și chiar producătorul Andrew Powell la diverse instrumente. Contractul cu EMI forțează apariția celui de-al doilea album, Lionheart, în același an, 1978, în noiembrie.

Albumul va avea trei extrase pe disc single „Hammer Horror”, „Wow” și piesa de debut a albumului „Simphony in Blue”, piese care vor împărți criticii în tabere antagonice, acide sau complice. Albumul în sine, fără a face comparații cu primul sau cu cele ce vor urma, se înscrie în nota bunului gust genetic. Produs sub bagheta aceluiași Andrew Powell, cu un acompaniament la fel se stufos, în majoritate colegi și pe primul album, cu mențiunea apariției lui Francis Munkman la orgă Hammond și harpsichord, provenit din cunoscuta grupare avangardistă Curved Air și a lui Del Palmer la bass, cel ce va deveni și partener de viață cu Kate aproape 8 ani. Ca și în prima producție vom avea piese noi și piese selectate dintre cele compuse în adolescență, reochestrate, cu teme de viață, de joacă, de amor.

Se va realiza și un turneu mondial pentru promovarea albumului, unde Kate Bush se va produce ca în copilărie, dansând și cântând, la modul cel mai profesionist posibil. Astfel va deveni din nou o excepție, folosind, la cererea ei, (de fapt atunci a fost inventat), microfonul wire-less, pentru a putea dansa și a avea gestica cea mai firească. Turneul se va numi „Tour of life” și, din păcate, va fi singurul, devenind din turneu mondial, doar turneu european datorită mai multor cauze, menționând dintre acestea, moartea inginerului de lumini în timpul unor probe sau frica neînvinsă a lui Kate pentru deplasarea cu avionul sau consumul fizic și psihic peste rezervele micuței cantautoare.

Revenindu-și după experiența nedorită a acelui turneu, va trage albumul cu numărul trei Never For Ever compus integral la pian, un album cu multe referințe, cu multă inspirație hranită din diverse scrieri precum nuvela „The Turn of a Screw” a lui Henry James, via ecranizarea „The Innocents” în cazul piesei „The Infant Kiss”,sau melodioarele „The Weding List” și „Delius (Song of Summer)” inspirate de peliculele „The Bride Wore Black” a lui Truffaut și „Song of Summer” realizat de Ken Russell. Avem pe acest album și piesa „Blow Away (for Bill)”, omagiu adus lui Bill Duffield directorul de lumini dispărut în timpul turneului „Tour of Life”, fiind enumerate în același context și numele unor muzicieni dispăruți în proximitatea acelor ani, amintind pe Keith Moon (WHO), Sandy Danny (Fairport Convention), Mark Bolan (T.Rex), Syd Vicious (Sex Pistols) sau Buddy Holly.

În 1982 Kate Bush va edita „The Dreaming, primul album pe care s-a încumetat să-l producă personal, deschis exploziv de „Sat in Your Lap”, care va deveni și unul dintre cele patru single-uri ale albumului alături de „There Goes a Tenner”, ”The Dreaming” și „Suspended in Gaffa”. Un album ce ne poartă, muzical vorbind, pe tot mapamondul, cu infiltrații sonore variind între incatații asiatice, ritmică papuașă, instrumentații irlandeze, tangouri argentiniene și multă, foarte multă inspirație, cu o voce ce trece prin toate starile omenești posibile, ce a dus în final la un brilliant de colectie.Albumul face parte dintre preferințele islandezei, (cam din același „trip”) Bjork, dar și din preferințele distinsului prog-man Steven Wilson (ex. Porcupine Tree), care chiar recunoaște că „The Dreaming” l-a inspirat în editarea albumului solo „Hand. Cannot. Erase” din 2015. Echipa de muzicieni ce susține albumul va fi completată cu Geoff Downes (Yes, Asia, Buggles), Jimmy Bain (Rainbow, DIO, Thin Lizzy), Dave Lawson (Greenslade). Pe acest album va fi utilizat pentru prima dată, de către Kate Bush și Geoff Downes, noul model de sintetizator Fairlight CMI .

După trei ani de reflectare, de diluat „rănile” financiare create de „The Dreaming”, Kate a înțeles că pentru a produce un album ar fi indicat să ai și studioul de înregistrări propriu. Își va permite acest studio și îl va construi în proximitatea locuinței sale și va deveni locul în care va putea să compună și să înregistreze în tihnă. Așa se naște albumul Hounds of Love (sept. 1985), pentru care Kate va pregăti 24 de piese, dintre care va selecta doar 17 sau 18, funcție de varianta de distribuție. Va fi un album muncit, început în ianuarie 1984, durând până la definitivare 21 luni, din care 5 luni compoziția și restul aranjamentele și mixing-ul.

Albumul începe în forță, cu o prima fața A (referindu-ne aici la varianta vinyl, long-play), pe care vom avea printre cele 5 piese existente, patru care vor deveni extrase single și apoi video-clip-uri (devenise la modă). Așadar uvertura albumului va fi piesa „Runing Up This Hill (A Deal with God)” lansată în 5 august 1985, urcând rapid pe locul 3 în UK singles charts.

Lansarea albumului se va face în cadrul un spectacol pompos la London Planetarium, ocazie cu care, alături de Kate va apărea, pentru prima oară, Del Palmer, bass-istul, recunoscându-și astfel amândoi parteneriatul domestic, mai direct, concubinajul, sau mai dichisit, uniunea consensuală.

Mai mult decât atât „Hounds of Love” va detrona în UK albums charts pe Madona, pe atunci cu al său nevinovat „Like A Virgin”.

În data de 14 octombrie, apare al doilea single-video-clip, „Cloudbursting”, regizat de Julian Doyle, cu Donald Shuterland în distribuție. Albumul culegea deja elogii pe linie de la specialiști, așa încât următoarele 2 video-clip-uri vor apărea firesc, „Hounds of Love” în 24 feb.’86 și „The Big Sky” în 28 aprilie 1986.

Revista Sound rezuma: album dramatic, mișcător și sălbatic, neasemuit, splendid, romantic, briliant.

Referitor la personalul albumului în afara de clasicii, nelipsiții P.Bush, Del Palmer, Alan Murphy, Stuart Elliott, mai avem câțiva răsfirați pe câte o piesa, două, din nou, Dave Lawson – strings (Greenslade), John Shennan – vioară (Dubliners), Kevin McAlea, colaborator Barkley James Harvest, Michael Berkley, vocal, (House of Lords), etc.

„The Sensual World albumul cu numărul șase apărut în octombrie 1989, debutează cu piesa titlu de album, piesa aflată inspirațional la intersecția romanului „Ulisses”, autor James Joyce, cu poemul „Jerusalem”, autor William Blake, lucrare complexă și cooperanta, care va da sensul albumului spre etno-pop (după unii), cu orchestrații bogate în pasaje pentru cimpoaie, block-flute și fiddle-violin, dar și de aranjamente corale sustinute de corul Bulgarka în frunte cu sopranele Stoyana Boreva și Yanka Rupkina. Vom avea și în cazul acestui album printre extrasele pe single-video, piesa titlu, lansată în septembrie 1989, dar și „This Women*s Work” în noiembrie 1989, care va apărea în banda sonora a filmului „She’s Having a Baby” și superba Love and Anger”. De menționat că toate aceste trei video-clip-uri au fost regizate de însăși Kate.

Să nu trecem cu vederea piesa „Heads Were Dancing” ce închide fața A a albumului, o mostră de auto ironie, împletită cu umorul tipic britanic, piesă în care personajul principal (Katie) dansează toată noaptea într-un pub cu un șarmant și ilustru necunoscut, acțiunea derulându-se prin anul începerii tragediei mondiale,1939, constatând dimineața, din pozele din ziarele vremii, că respectivul nocturn compagnion nu fusese altul decât… Adolf Hitler! Genială ficțiune.

Muzicieni de serviciu pe acest album vor fi, pe langă clasicii participanți, și David Gilmore (2 piese), și Alan Stivell la celtic-harp (2 piese), și asa cum am mai subliniat, Trio Bulgarka, și atenție, în piesa „Reaching Out” vor fi solicitați și cei din Bălănescu Quartet, quartet de coarde.

După o pauză de editare de patru ani, în noiembrie 1993 va apărea LP-ul The Red Shoes, un album marcat de dramaticele evenimente ce au încercat-o pe Kate Bush… pierderea mamei, decesul credinciosului chitarist Alan Murphy, dar și separarea de Del Palmer după 8 ani de conviețuire.

Titlul albumului și a cântecului cu același nume va fi, ca și în alte ocazii, de inspirație multiplă, ba de o nuvelă, un roman sau un film, „consumate” pe parcursul vieții de Kate Bush. În cazul de față ideea este inspirată de un film care la rândul sau este inspirat de o poveste, cu subiect și predicat, este vorba de filmul, cum altfel, ”The Red Shoes” realizat prin 1948 de Michael Powell și Emeric Pressburger, după povestioara, cum altfel, „The Red Shoes” a lui Hans Christian Andersen. Cam toate piesele vor reprezenta o înșiruire de evenimente triste, în parte imaginare, cântate cu patos, cu noblețe și orchestrate delicat cu ajutorul unui metronom imaginar al inimii lui Kate. Albumul va deveni cel mai bine vândut (în US), dintre toate albumele apărute până azi. De fapt nu ar trebui să ne mire dacă punem la socoteală ce nume apar pe acest album, pe care eu îl consider de tranziție, în arta specială propusă de Kate Bush.

Păi, să începem prin a remarca apariția lui Eric Clapton în piesa 2 a albumului „And So Its Love”, apoi Gary Brooker (Procol Harum) în trei piese, Jeff Beck, Prince și din nou Trio Bulgarka alături de cei „ai casei”.

Ar mai fi de menționat că muzica albumului va reprezenta și banda sonoră a unui scurt metraj artistic (50 minute), ”The Line, The Cross and The Curve” regizat și jucat de Kate Bush după un scenariu propriu, având ca protagoniști pe Miranda Richardson și Lindsey Kamp.

Kate Bush se va autoizola și va lua o pauză muzicală de 12 ani, timp în care va puncta multe schimbări în viața personală. În primul rând va deveni mamică, născând pe micuțul Albert (Bertie), paternitate asumată de chitaristul devenit propriu și personal Katiei încă de pe albumul anterior și membru fondator al efemerului grup britanic Bandit…, Danny Mc Intosh, care într-un final îi va deveni soț. Toate preocupările diverse ale artistei vor păli in fața sentimentului matern și în fața personalității micului Bertie. După „înțărcarea” lui Albert, Kate Bush va opta pentru stilul de alimentație vegetarian, divizându-și viața între cele trei proprietăți, casa proprie din Wickham Farm, unde avea studioul și cele două proprietăți reprezentând „zestrea” lui Dan McIntosh, una în Salcombe, pe coasta Atlanticului în Devon și alta la Sulhamstead, West Berkshire. După perioada de introspecție și lunga pauză componistică artista va reveni cu un dublu album și dublu CD purtând numele Aerial, dezvăluit nouă în noiembrie 2005.

Albumul va fixa pe disc one, 7 compoziții cuprinse în suita „A Sea of Honey” și pe disc two, alte 9 compoziții în suita „A Sky of Honey”, în total 80 de minute de splendoare acustică, un buchet de piese subtil gândite și fin lucrate, eșantioane de muzică experiment minimal, cu o nouă expediție prin muzica Terrei, vizitând prin intermediul primei părți teritorii exotice în „A Coral Room”, cu un preludiu la pian superb, acorduri renascentiste în „Bertie” dedicată micuțului Albert, răscolind istoria medievală în „Joanni”, despre Johanna D’Arc, sau pur și simplu muzica de înaltă ținută în ritmata „How To Be Invisible”. Partea a doua ne va purta pe parcursul celor 9 piese în desfășurarea molcomă unei zile de vară însorită, undeva pe Pământ, se pare că prin împrejurimile Romei, de la răsărit prin amiază, prin apus până la următorul răsărit.

Suita începe, bineînțeles, cu Prelude o „jucărie” de 1.26 minute cu vocea micului Albert, care va mai reapărea în vreo două, trei situații:

Mummy
Daddy
The day is full of birds

Sounds like they’re saying words”

Continuă cu „Prologue”, cu scene de tihnă într-o amiază însorită la Roma și apoi cu „An Architect Dream”, despre dorința artistei de a se transpune în rolul unui pictor descoperit pe plajă, pe care îl studiază continuu cum pictează tenace chiar dacă ambientul, norii, chipurile oamenilor, vântul se schimbă întruna, lumina se schimbă și ploaia începe.

În „The Painters Link” continuă ideea prologului, dar cu Katie intrată în rolul pictorului, micul interludiu devenind subtil uvertură pentru piesa următoare, ”Sunset”:

It’s raining

What has become of my painting?

All the colours are running

So all the colours run

So all the colours run

See what they have become

A wonderful sunset.

În „Sunset” vom resimți pe alocuri ritmuri și voci ritual africane, așa cum „Somewhere in Between”, următoarea, se desfășoară în ritm de bossa-nova.

Și astfel, ne ajunge noaptea cu „Nocturn”, un exercițiu ritmic pe parcursul căruia descrie scene disparate, ba conducând limuzina la miezul nopții, în costum de baie, cu hainele uitate pe o plajă a Atlanticului, ba făcând scufundări nocturne, totul ducând la transformarea vieții în visul căutat.

Ziua (și albumul) se încheie euphoric cu „Aerial”, o beție ritmică și vocală stropită toată seara cu mult vin roșu.

And the wine will run

And the song must be sung

And the flowers are melting

All of the birds are laughing

All of the birds are laughing

Come on let’s all join în

Come on let’s all join in…

Alături de muzicienii „familiei” poate fi menționat din nou Gary Brooker, dar și Lol Crame, cunoscut nouă din Hot Legs, sau mai cunoscutul super grup 10CC, Peter Erskine din Weather Report și un prolific muzician de studio, John Giblin, bass-ist de profesie, colaborator Peter Gabriel, Annie Lennox, David Sylvian, Jon Anderson, Brand X, etc.

Un dublu album care merită ascultat exact atunci când nu ai chef de nimic, exact atunci când nu te mulțumește nimic, și nimeni, ce mai… atunci când vrei să fii lăsat în pace.

În mai 2011, Kate Bush lansează „Director’s Cut, o compilație cu piese rearanjate, trecute de pe digital pe analog, selecții de pe albumele „The Sensual World” (patru piese) și „The Red Shoe” (șapte piese), piesa „The Sensual World” fiind îmbrăcată cu alte versuri și căpătând alt titlu, „Flower of The Mountain”. Distribuția muzicienilor albumului este mai restrânsă ținând cont ca au fost păstrate mai toate partiturile originale și actualizate pe alocuri:

  • Kate Bush – vocals, keyboards, backing vocals, piano

  • Paddy Bush – mandola, flute, whistle, backing vocals

  • Steve Gadd – drums

  • John Giblin, Eberhard Weber, Danny Thompson – bass guitar

  • Danny McIntosh, Eric Clapton – guitar

  • Gary Brooker – Hammond organ

  • Albert McIntosh – programming, backing vocals

  • Brendan Power – harmonica

  • Ed Rowntree, Mica Paris, Jacob Thorn, Michael Wood, Jevan Johnson Booth – backing vocals

Personal, nu am înțeles editarea acestui album din moment ce în 21 noiembrie același an va apărea originalul 50 Words for Snow, un real ambiental în viziunea Kate Bush, structurat pe 7 compoziții de durată, 6:49 minute „Among Angels”, cea mai scurtă și ”Misty” 13:32 minute cea mai extinsă, total audiție 65 minute. Decorul tuturor pieselor se cadrează pe fenomenul plutirii fulgilor de nea, a zborului dezordonat la fiecare adiere de vânt.

Albumul se deschide cu „Snowflakes” cu instrumentație simplistă, dialog piano-drums, Kate-Steve Gadd, pe vocea adolescentinului Alfred McIntosh, pe atunci 13 ani, transformat într-un fulg de nea, o cuceritoare baladă premergătoare și aducătoare a atmosferei Crăciunului.

Urmează „LakeTahoe” o poveste tristă a unei doamne de modă veche, judecând după straiele victoriene,care și-a pierdut câinele numit chiar Snowflake, în apa rece a lacului Tahoe, aflat la granița între California și Nevada. Lucrarea va fi tot un dialog între pian și vocea Katiei, alternând cu pasaje corale feminine și rare raiduri de instrumente de coarde cu o insesizabila percuție în final.

Misty”, următoarea, sugerează o pasiune înfocată între protagonistă și un om de zapadă, care om se va topi odată cu dragostea iscată între cei doi. Orchestrația va fi la fel de discretă, tot cu pian în prim plan, ceva percuție și bass de complezență și sporadic efecte pe chitară.

Urmează singurul extras single de pe album, de fapt singura piesă ce se pretează ca apariție single, respectiv „Wild Man”, bazată pe impresiile unor excursioniști excentrici în Himalaya, care susțin cu tărie că au zărit pe enigmaticul Yeti și că au măsurat urmele sale prin zapadă. Va apela la serviciile vocalist chitaristului Andrew Fairweather Low, provenit din Amen Corner, (colaborări alături de Roger Waters, Eric Clapton și Bill Wyman), ca alternativă de voce masculină în duet cu vocea ei. Piesa va fi inclusă și pe un CD cu alte diferite culegeri, conceput ca dar pentru Dalai Lama la împlinirea vârstei de 80 ani.

Ideea dialogului vocal feminin-masculin va continua și pe piesa urmatoare, „Snowed in The Weeler Street”, unde va apărea Elton John în rolul partenerului imaginar pe care l-am mai întalnit cu ani în urmă insinuat prin alte piese.Aș îndrazni să o aleg ca piesă preferată a albumului, cu un Elton John la înalțime, cu decență, respectând excelenta formă vocală a compozitoarei.

Vine la rând piesa titlu a albumului ”50 words for Snow”, care ne amintește că eschimoșii au un mit, cum că ar folosi 50 de variante de cuvinte prin care exprimă statornica, pentru ei, zăpadă. Ascultăm din nou un exercițiu ritmic în care actorul Stephen Fry înșiră în diferite limbi expresii folosite pentru a descrie fenomenul ninsorii, cu refrene cântate de Kate Bush, cu aranjamente instrumentale obsesive ca ritmică, tribale, și „fulgerate” de reverb-uri de chitare.

Albumul se încheie cu o baladă „Among Angels” simplă și curată din punct de vedere muzical, voce și pian, cu orchestrații de coarde aparente, dar cu un mesaj alambicat cu multe sugestii ce pare mai curând un dialog cu divinitatea.

Aici se încheie integrala albumelor de studio ale Katiei, care va mai produce sub labelul propriu Fish People în 2016, albumul live captat în unica apariție pe scenă a artistei după episodul nefericit din 1979. Este vorba de seria de concerte surpriză de la Hammersmith Apollo din Londra în perioada august – octombrie 2014, primul concert fiind „sold out” pe net în 22 de minute.

În afară de John Giblin la bass și Kevin McAlea clape, folosiți și în alte ocazii, în acest concert toți ceilalți muzicieni vor fi debutanți alături de Kate Bush și muzica ei:

  • Jon Carin – keyboards, guitars, programming, vocals, colaborator cu familia Pink Floyd, Pete Townsand, Eddie Vedder etc.

  • David Rhodes – guitars, Peter Gabriel

  • Fridrik Karlsson – guitars, bouzouki, charango,participant la marile spectacole rock, Jesus Christ Superstar, Evita, Saturday Night Fever

  • Mino Cinelu – percussion

  • Omar Hakim – drums, percutionist de jazz, fusion, rock și pop.

După cum se vede, chitaristul Danny McIntosh, soțul Katiei și tatăl lui Albert, e dat dispărut de pe această listă neavând contribuție nici în organizarea concertelor și nici în editarea albumului live. Kate Bush a fost mereu foarte exclusivă când era vorba de viața personală, păstrând distanță față de media și față de fani, dar îmi este teamă că Danny its out.

Nu totdeauna albumele sale au fost pe placul criticilor de specialitate, dar fanii săi selectați din cercuri elitiste au adorat-o cu toată ființa, trăind muzica ei, savurând și învățând versurile, care din subiecte aparent simple, deveneau o mică filozofie.

În avalanșa de dive „mute” ce au împânzit topurile și emisiunile TV pe întreg mapamondul, muzica Katiei pare de pe altă lume și te transpune în altă lume.

Îmi place să cred ca vom mai avea motive să ne delectăm pe acordurile vocii și pianului sensibilei artiste cu noi producții sub semnătura Kate Bush.

Al vostru, Dan-Gabriel

Site oficial Kate Bush

Facebook Comments Box
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com