Exclusivitate: „Cetatea Aradului poate schimba destinul întregii regiuni” (II)

discuţie cu arhitecţii Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu

Povestea MasterPlanului de reconversie a Cetăţii Aradului, despre care i-am descusut pe autorii lui, cei trei arhitecţi timişoreni, a început printr-o comandă a administraţiei locale arădene. Acum nişte ani, acest MasterPlan a fost precedat de un studiu de oportunităţi, întocmit de studenţii Universităţii din Timişoara, însă fără vreo legătură între ele, ca demersuri. 

Interlocutorii mei mi-au subliniat faptul că acest MasterPlan ar trebui să fie o bază pentru viitoare dezbateri publice, care ar trebui să fie urmate de întocmirea studiilor de fezabilitate, întocmirea proiectelor arhitecturale, precum şi celelalte etape premergătoare începerii punerii în aplicare a ideilor din MasterPlan. Ceea ce înseamnă că acest MasterPlan nu înlocuieşte şi nici nu constituie planuri şi proiecte după care să poată fi realizată reconversia Cetăţii Aradului. Interlocutorii mei sunt convinşi că dacă vor fi sărite aceste etape obligatorii, marele proiect ar putea fi ratat iremediabil.

(urmare a discuţiilor înregistrate)

Astea sunt spaţiile publice care se nasc. Toate elementele sunt conectate şi coordonate între ele.  Nu sunt puse alandala. Grădini tematice, apoi spaţii verzi, apoi terasele Cetăţii şi, în fine, marea zonă exterioară.

Grădinile tematice sunt în centru. Pe urmă, sunt două spaţii verzi, apoi terasele Cetăţii, iar pe urmă este marea zonă exterioară, care este extrem de spectaculoasă. Zona exterioară, printr-o curăţire şi amenajare sumară, poate deveni rapid un loc de agrement uluitor de ofertant. Un parc în sine foarte spectaculos!

-Fiind atât de mare spaţiul Cetăţii, e foarte greu să intervii peste tot cu maxim de eficienţă. Am prioritizat zonele în relaţie cu funcţiunile propuse de noi. E foarte important să fie vizibilă Cetatea, faţă de oraş! Pentru că ea ocupă centrul nevralgic al oraşului, dar deocamdată este complet invizibilă. Din cauza vegetaţiei crescută haotic. Arădenii nici nu îşi dau seama de imensitatea obiectivului. Dacă va fi vizibilă, oamenii îşi vor îndrepta atenţia asupra ei.

-Noi am dat nivele de intervenţie distincte pentru fiecare zonă. Ar fi o absurditate, în opinia noastră, să începem cu restaurarea Cetăţii! Trebuie făcută o expertiză atentă, pentru a vedea ce probleme sunt. Dar intervenţiile trebuie să se rezume la curăţire, amenajarea spaţiilor verzi de deasupra, pentru a o putea la dispoziţia publicului. Cetatea e compusă din sute de celule uniforme, care sunt dispuse în ziduri. Noi am propus ocuparea lor, succesiv, în măsura nevoilor…

-Sau în măsura solicitărilor! De exemplu ONG-uri care vor să îşi organizeze activităţi în acele spaţii.

-Exact! Noi am propus o rezervă, în faza preliminară.  Aici vedeţi zonele succesive de intervenţie, pe ziduri, pe bastioane, pe zona interioară, pe zona exterioară. Totul începe din nucleul Cetăţii! Dacă se conturează Piaţa Cetăţii, cu zona pentru spectacole, deja se poate începe activarea obiectivului. Dezvoltarea e gândită în cercuri, inele, concentrice Pieţei. Cele două clădiri centrale, Biserica franciscană, Piaţa şi gradenele pentru spectatori se pot face lejer în trei-patru ani, ceea ce înseamnă că va putea funcţiona întreaga piaţă.  Apoi, se continuă dezvoltarea treptat. Astfel, spaţiul Cetăţii va fi ocupat şi viu!

-Terasele se vor reamenaja, încercându-se aducerea lor la imaginea iniţială. Vor fi reactivate scările existente. Vor fi prevăzute ascensoare. Oamenii se vor putea plimba pe primul „inel” al Cetăţii. Adică pe zidurile cele mai de sus.

Aici ne-am imaginat cum ar trebui organizate toate funcţiunile propuse. Aici este zona de congrese, modulul de expoziţii, amenajat după standarde europene în vigoare. Adică, este format din hale de câte 5.000 metri pătraţi, cu toate utilităţile. Sigur, aici vom avea un singur modul de acest fel. La Munchen sunt 12! Însă, la Arad, prin extinderea utilizării spaţiilor se poate ajunge la organizarea unor evenimente extrem de consistente. Dacă se vrea organizarea unui eveniment de mare anvergură, se vor putea folosi toate spaţiile adiacente pieţei centrale. Fiecare dintre structurile gândite poate deveni suport pentru una dintre ele care este centrul de interes.

Muzeul Apelor va fi situat în partea de nord. Aici e un plan înclinat, care urcă până la ziduri. Are mai multe zone, pentru expoziţii temporare şi expoziţii permanente. Are prevăzute acvarii, spaţii de depozitare, laboratoare, un mic restaurant, în relaţie directă cu cele două spaţii dimprejur. Ceea ce este important, toate clădirile existente, ori care se vor construi, de pe primul inel al Cetăţii, vor putea coopera cu galeriile din apropiere, care au fiecare câte 50-60 de metri pătraţi.

-Aici am prevăzut un teatru experimental, fiindcă Aradul are o viaţă teatrală de tradiţie şi foarte dezvoltată în prezent. Organizarea teatrului va fi modulară.

-Şi poziţia teatrului e foarte bună, fiind situat chiar în spatele mănăstirii franciscane şi în relaţie cu fosta infirmerie a cazarmei, care va deveni holul de acces şi foaierul teatrului.

-Aici e marele Muzeu al Fortificaţiilor. Care, de fapt, e capătul uneia dintre diagonalele Cetăţii. Şi Muzeul, găzduit de marele bastion, poate activa mai multe galerii din vecinătate. Bastionul e atât de mare, încât noi vom folosi doar o bucată din el. Care se va goli de pământ, iar în mijloc va avea prevăzut un cilindru care va urca mult deasupra bastionului. Muzeul ar fi unic în România, având în vedere numărul mare de cetăţi, din diferite perioade istorice, descoperite sau existente pe teritoriul ţării noastre. E ciudat că România nu are până acum un astfel de muzeu. Gândiţi-vă la cetăţile ţărăneşti din Ardeal, fortificaţiile din epoca bronzului…

-Doar cea descoperită la Sântana şi încă nevalorificată ca obiectiv turistic…

-Da, de exemplu, şi aşa mai departe. Nemaivorbind de cele medievale. Apoi, până acum, Cetatea e doar o gaură neagră în mijlocul oraşului.

-În stânga imaginii aveţi o hartă istorică realizată pe la anul 1700, în care se vede o posibilă mobilare a viitorului oraş militar din Cetate. Care nu s-a mai realizat.

-Fiindcă îşi pierduse rolul de obiectiv militar şi a fost transformat în închisoare.

-Cetatea a mai avut rolul de a controla comunitatea, fiindcă din cauza ei nu s-au putut face construcţii în raza de bătaie a tunurilor. Ceea ce înseamnă că arădenii aveau o anumită reputaţie… hahaha… trebuiau ţinuţi sub control…

Pe urmă, în ciuda falezei şi a spaţiilor verzi existente, Aradul nu are un parc de calitate. Precum nu are nici spaţii create special pentru festivităţi. Există şi un impact de mediu asupra oraşuli, dar există şi valori certe ale Cetăţii, cum e Mănăstirea franciscană. Intervenţia pentru salvarea Mănăstirii ar trebui să se desfăşoare foarte rapid.

-Accesul nu e grozav la Cetate. Sigur, nici nu s-a urmărit un acces facil. El va trebui ameliorat, din toate zonele. Ceea ce nu ar fi mare lucru, dacă obiectivul prezintă interes.

Cetatea va duce oraşul la alt nivel de dezvoltare. Noi am folosit un argument pentru a ne susţine proiectul: Aşa cum în istoria Aradului, câţiva primari vizionri, împreună cu alţi câţiva investitori vizionari, au transformat târgul într-un oraş, cu forţă economică, industrială, într-un timp foarte scurt, de câteva zeci de ani, aşa s-ar putea transforma acum, la nivelul epocii noastre. În maxim 15 ani, Aradul se poate transforma în cu totul altceva. Dându-i un potenţial de dezvoltare uriaş! Practic nelimitat, la nivelul regiunii!

-S-ar putea rata o ocazie unică în istoria regiunii! Aradul nu mai are industrie, cum avea. Datorită Cetăţii ar putea recupera şi s-ar putea transforma în altceva. Ca să vă daţi seama de anvergura şansei pe care o dă Cetatea Aradului, vă pot spune că orice asociere de proiecte locale, pentru dezvoltarea economică a oraşului, toate la un loc pe care le-ar face vreo administraţie, nu le va aduce nici măcar o fracţiune din efectul economic, social, cultural pe care îl va avea dezvoltarea Cetăţii asupra Aradului şi asupra regiunii! Nicio combinaţie de strategii nu va putea concura cu efectul dezvoltării Cetăţii!

(va continua)

Facebook Comments Box

2 thoughts on “Exclusivitate: „Cetatea Aradului poate schimba destinul întregii regiuni” (II)

  1. O resistematizare de care ar trebui să ne apuce groaza
    (o remeandrizare habsburgică a Mureșului)
    Reproșul că românii au abandonat Mureșul în favoarea pustei Timișorii (chiar cu Bega cu tot) trebuie făcut românilor în general și nu inabilității arădenilor sau abilității timișorenilor. Faptul că Bega este amenajată pentru navigarea micilor ambarcațiuni iar Mureșul nu (de fapt nici n-ar fi trebuit să fie făcut cine știe ce), obligă la formularea vehementă a acestui reproș. Noi, românii, ne-am trezit din civilizația lăsată de strămoși cu performanțele ei unice, fabuloase într-o civilizație – de același spațiu geografic – dar stearpă, germanică, bromhidrotică. Ce facem? Maimuțărim civilizații în care ne introduc care mai de care să ne arate că concurându-i dăm rasol. Și dăm și dăm și nu ne săturăm să dăm. Rasol. Când pe Mureș se plutărea și când la Arad erau orăzile turmelor imense NOI, românii, eram „baștanii” orientali ai sării pentru o parte a Europei, și ai brânzei, și ai lemnului de construcții, și ai aurului. Și ode avem: cele scrise de Jokai Mor despre valahi sunt mai mult decât simple descrieri. Și în intenția lui a fost ca să fie ode. Numai noi vedem blamuri și ne apucăm de dat în judecățuri. Și ce ode! Vedeți Mureșul așa! Și nu germanic … Nu ca la Alba Iulia: cu cnezate și voievodate conduse de legiunie roamane de husari habsburgi. Ce tâmpenie. Ce viziuni înguste! Ce prăpăd! Proiectanți care dau Aradului ca unei colonii: ceva, acolo, motive de prăduire a bugetului cu două buldoescavatoare. Aradul a fost întotdeauna calea fără pulbere a valahilor … Aradul și Arad sunt rezonanțele limbii vechi: A ARĂDUI (a începe ceva printr-o punere în ordine, printr-o rânduială veche) sau ARADA (rânduială, tradiție). Un oraș creat de ciobani și cu un trecut islamic remarcabil – lăsat în turnurile construcțiilor vechi din centrul istoric – este spulberat de un proiect neinspirat, megalomanic, subordonante nazurilor și complexelor albaiulienilor! Jokai Mor. Înainte de toate! Și un iz unguresc, că de aici – de la acest model al Aradului – trebuie să se fi inspirat mitropolitul proscris Vasile Mangra și borosineuanul Tisa Istvan în prietenia lor, în viziunea lor teribilă de a crea un stat comun: Cele trei principate și Ungaria, care, împreună cu celelalte din Vișegrad ar fi scăpat azi de nemțălăii mereu hapsâni și de ceilalți europeni cinici. Am fi și noi în … „Vișegrad”. Într-un Intermariul cu Polonia și Turcia – unind M Neagră, cu M Baltică și cu M. Mediterană – ca să putem da cu „sâc la Isarlâk”! Am fi în Intermarium fără complexe, cu apuăcturile noastre de a face cea mai bună brânză, cel mai curat aur. Că să revenim la construcții: care credeți voi că incumbă mai multă măiestrie, mai multă pricepere: o mină sau un castel. O mină în subteran sau un castel de-a fitea, la aer, la lumină?! Și numai atât ar trebui să ne facă să reevaluăm capacitățile creative, raportându-ne la cele 80 procente transilvănene ale producției europene de aur.
    Fiecare sat arădean de azi a cunoscut două-trei dislocări, mutări, din 1739-1744. De la Răscoala lui Rakoczy (este vorba de Iosif Rakoczy, fiul lui Francisc Rakoczy), când românii și ungurii au băgat atâta frică în habsburgi încât nemernicii ne-au educat în așa fel ca să ne dușmănim, să nu ne mai unim. Cu ei vreți să mergeți mai departe, modelele lor vreți să le promovați? Produc astea câta brânză, câta aur?!! Să producă barem ceva.
    Avem în acest proiect o nouă resistematizare: habsburgică

    1. Nu văd nimic habsburgic în acest proiect! De fapt, Aradul nu a prea avut nimic habsburgic nici în vremea imperiului cu acelaşi nume. A avut dintotdeauna mai multe etnii care au locuit şi dezvoltat târgul şi, apoi, oraşul. Puţini dintre arădeni ştiu că Aradul avea la 1834, anul în care primea titlul de oraş liber regesc, mai multe cimitire vechi: german, evreiesc, românesc, sârbesc… Cimitire vechi însemnând că împliniseră vreo 300 de ani. Ce vreau să zic este că în Arad se trăia “împreună” de multă vreme.
      Eu văd în acest proiect o oportunitate unică, pe care dacă o ratăm o vom pierde pentru totdeauna. De-aia am şi făcut acest demers jurnalistic, de a prezenta şi promova proiectul. Am mai făcut acelaşi demers cu proiectul de reconversie al Cetăţii al arhitectului Miloş Cristea, realizat prin anii 70′ ai secolului trecut şi supus atenţiei din nou în anii 90′, după Revoluţie. Proiectul lui Miloş Cristea a fost privit cu aceeaşi circumspecţie. Sper ca acesta să fie realizat, chiar dacă nu ştiu dacă voi apuca să mă bucur de ceea ce va fi înăuntrul Cetăţiii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com