Exclusivitate: „Cetatea Aradului poate schimba destinul întregii regiuni” (I)

discuţie cu arhitecţii Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu

O schiţă a unui Masterplan al Cetăţii Aradului mi-a tras privirea înapoi pe o reţea de socializare, în timp ce buchiseam din plictiseală pe ecranul laptop-ului. Iniţial am zis că e vreo altă glumă a vreunui prieten, care ironizează situaţia Cetăţii. Însă, după ce am deschis link-ul la care eram trimis cu atenţie cu tot, am început să caut arhitecţii ce păreau să fi gândit Masterplanul: Ioan Andreescu şi Vlad Gaivoronschi.

Le-am scris direct pe pagina firmei de arhitecură, dar şi în privat, propunându-le o întâlnire în care să-mi explice care e povestea cu acest plan. Spre surprinderea mea au acceptat, după câteva zile am primit un apel telefonic de la arhitectul Ioan Andreescu. Erau şi ei surprinşi de interesul cuiva faţă de acest proiect. Mă aşteptau la Timişoara.

Apropierea de regretatul arhitect Miloş Cristea, de acum 20 de ani, precum şi faptul că văzusem planurile lui pentru reconversia Cetăţii, propuse mai multor administraţii arădene, începând din anii 70’ ai secolului trecut şi până la începutul acestui secol, înainte de a face Marea Trecere, mă alimenta cu suspiciuni. Ce altceva s-ar putea propune acolo, dacă nu un oraş cultural? Şi, mai ales, cum ar arăta totul în viziunea altor arhitecţi? De ce am găsit proiectul lor pe reţele de socializare?

Am parcat maşina, ca de obicei, în Piaţa 700 din Timişoara. Am făcut armata la Spitalul Militar, din apropiere, şi am avut o iubită care locuia în blocurile de lângă piaţă. Cunosc zona de peste 35 de ani, iar în ultimii 10 ani am admirat, până la invidie urbană, dezvoltarea şi modernizarea ei. Peste câteva minute aveam să aflu că gândirea urbanistică de ansamblu a întregului centru al Timişoarei a trecut prin biroul celor doi arhitecţi.

Nu ştiu ce mi-a plăcut chiar de la intrarea în biroul arhitecţilor, dar m-am simţit bine primit, fără să îmi spună cineva asta explicit. O casă de câteva sute de ani, renovată, dar nu modernizată. Ci doar adaptată nevoilor moderne. Am urcat la o mansardă, într-un vechi pod, a cărui trecere printr-un incendiu a fost păstrată cu intenţie în grinzile scoase la vedere. Intrasem, deja, în altă lume, ce gândea viitorul înconjurată de respectul faţă de trecut.

Arhitecţii Ioan Andreescu şi Răzvan Dinu m-au invitat să văd prin ecranul calculatorului viziunea lor asupra  Cetăţii Aradului. Nu cum se vede ea de la Timişoara, ci prin firescul bucuriei oricărui vizitator care s-ar plimba printr-un viitor nu foarte îndepărtat. Arhitectul Vlad Gaivoronschi ni s-a alăturat mai târziu în discuţie.

Vă invit, timp de câteva episoade transcrise, să petreceţi câteva zile, cu gândul, în viitorul oraş cultural din Cetatea Aradului.

(N.R. Nu am evidenţiat explicit fiecare intervenţie în discuţie, pentru că de multe ori interlocutorii mei expuneau aceeaşi idee, aceeaşi propunere. Aş fi fracţionat munca lor de echipă!)

-…proiectul poate crea un hub cultural regional, chiar european. Ar putea deveni ceva ce nu există deocamdată! E un proiect de regenerare urbană, care va schimba nu doar destinul unui oraş…

-Mă bucur că aţi adus în discuţie regenerarea urbană, fiindcă mulţi edili înţeleg prin asta doar asfalt, parcări şi borduri noi.

-Aşa este!

Colegul deschide prezentarea proiectului şi sunt invitat să mă aşez într-o poziţie în care pot vedea mei bine ecranul calculatorului.

-Proiectul porneşte de la recalibrarea, sau resetarea acestui mare dispozitiv, care este Cetatea Aradului.

-Cu atât mai mult cu cât, din câte ştiu, nu mai există alte oraşe niciunde în Europa, care să aibă în centru un spaţiu atât de vast neocupat, el fiind şi monument istoric…

-Şi neocupat, dar şi o fortificaţie complexă de tip Vauban, de asemenea anvergură, şi, teoretic, intactă. Dacă observaţi, pe această planşă, spre comparaţie, suprafaţa Cetăţii corespunde cu suprafaţa întregului centru al Aradului, cel cu care sunt obişnuiţi arădenii.

-Cetatea are cam 98 de hectare, nu?

-Cam pe-acolo, depinde cum calculezi suprafaţa.  Mai aproape sau mai departe de ziduri. În linii mari, e tot atât de mare cât tot centrul Aradului! Are o poziţie absolut centrală în oraş. Dacă ar fi amenajată şi peisagistic (noi am dat şi această soluţie!) Cetatea ar putea deveni foarte vizibilă din orice punct  al zonei.

Proiectul nostru propune o dezvoltare unică! De agrement şi manifestări publice. Care să conţină spaţii pentru târguri şi expoziţii. Spaţii pentru târgurile şi manifestările de vară, toamnă, iarnă, care se desfăşoară foarte chinuit acum pe esplanadele din centrul oraşului. Proiectul nostru conţine şi câteva muzee interesante. Precum şi spaţii pentru cultura de avangardă. Cele două clădiri existente, poziţionate în centrul Cetăţii, pot deveni, de pildă, un hotel şi un centru al ONG-urilor arădene. Chiar Mănăstirea Franciscană ar putea deveni un foarte elegant centru cultural. Apoi, am înţeles că în Arad există o asociaţie care se ocupă cu reconstituiri ale evenimentelor istorice. Sau, vor să se constituie într-un fel de asociaţie. Genul ăsta de manifestări este un trend european. Germania, Austria, Elveţia, Italia, Franţa s-au pus pe harta evenimentelor cu astfel de manifestări. Totul e să le pui la dispoziţie spaţii în care ei să se desfăşoare. Şi în Timişoara s-au organizat astfel de evenimente, cu toate că oraşul nostru nu prea are spaţii adecvate.

Cetatea Aradului are o anumită geometrie. În principiu, ea a fost gândită şi amenajată pentru a adăposti în interior un oraş militar. Care nu s-a mai materializat. Cu excepţia Mănăstirii şi cele două structuri centrale.

–A devenit închisoare, pierzându-şi rolul militar pentru care a fost construită.

-Aşa este! Noi am studiat geometria ei şi am presupus că este foarte important să intrăm în logica celor care au construit-o. Şi să actualizăm schema ei de urbanizare, aducând-o în epoca zisă  contemporană.  Cetatea conţine un nucleu central, o zonă în jurul acestuia, geometria ei constituindu-se dintr-o succesiune de cercuri concentrice. Până la zona  exterioară, ce urmează să fie amenajată peisagistic. Piaţa Centrală a Cetăţii am gândit-o ca un Theatrum urbanum. Piaţa se va transforma, astfel, într-o mare zonă pentru spectacol. Prin construirea unor gradene metalice, pentru spectatori, existând posibilitatea populării pieţei centrale cu până la 10.000 de spectatori. Numai pe gradene, fără efort.

Tot în centrul Cetăţii se vor naşte patru  grădini urbane scufundate. Apoi urmează o succesiune de arene şi platforme, inclusiv pentru cei despre care vorbeam că organizează reconstituiri de evenimente istorice. Am imaginat şi amenajarea unui patinoar, un teatru de tip studio, un centru de conferinţe şi congrese, cu un modul de centru de expoziţii la standarde internaţionale. Am prevăzut şi un spaţiu unde se pot organiza celebrele târguri de Paşti, de Crăciun, de Zilele Aradului etc. Ca ele să nu se mai organizeze accidental, într-un spaţiu neadecvat.

-În aceste spaţii, cam ce capacitate aţi estimat? Ca număr de participanţi.

-Zeci de chioşcuri, până la o sută, plus că se poate extinde cu un food-court. Particularitatea Cetăţii constă în faptul că, dacă bastioanele sunt uniforme, aici există un bastion supradimensionat, pentru că e singurul care ar fi apărat Cetatea dinspre uscat. În acest bastion va intra un muzeu contemporan, pe care noi l-am propus, neexistând unul de acest tip în România: un muzeu al fortificaţiilor. Astfel de muzee sunt în întreaga lume, iar România are o bogăţie imensă de informaţii despre fortificaţii. E un domeniu de studiu aproape virgin. În partea cealaltă am gândit un muzeu al Mureşului şi al apelor dulci. Alt tip de muzeu, ecologic, foarte popular în Occident.

-Interesant! Cum se potrivesc ideile. Muzeul Judeţean Arad pregăteşte un proiect pentru un muzeu al sării, fiindcă Mureşul are un rol extrem de important în exploatarea sării din Ardeal.

-Da, foarte frumos! O idee excelentă! Să revenim. Cetatea avea două porţi majore, pe cele două diagonale. Noi ne-am gândit să folosim cele două diagonale. O zonă a ştrandului, printr-un bastion.  Se va naşte o cruce, care va guverna organizarea Cetăţii. Iar autoturismele vor avea acces doar pe bucla pe care o vedeţi aici. Vorbim despre autovehiculele pentru aprovizionarea evenimentelor. Parcările sunt dispuse în afară, în jurul Cetăţii.

Aici sunt clădirile noi pe care le-am propus în proiect. Mai există două clădiri fortificate, ce au fost construite în ideea că inamicul va pătrunde în interiorul Cetăţii, trecând de marele bastion. Pentru aceste două am gândit să le dăm tot o destinaţie de evenimente, una pentru cele ale berii, iar cealaltă pentru cele ale vinului. În care, atât producătorii, cât şi organizatorii de evenimente au spaţii dedicate special.

Noi am lăsat grădinile din jurul Cetăţii, urmând a fi amenajate peisagistic. De ce? Fiindcă umplerea completă a Cetăţii nu este recomandată! Trebuie să ai nişte rezerve pentru o evoluţie într-un termen mediu şi lung. Oricum, aceste obiective au fost gândite într-o complementaritate.  Adică, nici zona de reactări (reconstituiri istorice), nici zona de spectacole, nici zona de evenimente nu sunt uriaşe. Însă, toate aceste zone, dacă este organizat un eveniment de mare anvergură, pot conlucra împreună. În acest fel, Cetatea poate adăposti manifestări cu zeci de mii de persoane.

Aşa o platformă, pentru organizarea atât de complexă de evenimente culturale şi de orice factură, nu are nici un oraş din România şi nici în această zonă europeană.

Or, gândiţi-vă ce impact a avut asupra Clujului organizarea festivalului Untold.  Clujul nu are echipamentele necesare. Nici oraşul nu suportă astfel de evenimente. Aradul are capacitatea de a găzdui evenimente la scara unei regiuni europene, datorită Cetăţii.

(Va continua)

P.S. MasterPlanul va fi prezentat complet la sfârșitul interviului.