-discuţie cu arhitecţii timişoreni Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu-
Ceea ce nu am spus până acum este că acest MasterPlan a fost predat Primăriei Aradului acum şase luni de zile. Ca jurnalist, nu pot să nu mă întreb de ce nu se laudă cu această viziune urbanistică. Nu pot înţelege liniştea din jurul acestei propuneri urbanistice spectaculoase. Cu atât mai mult cu cât inclusiv acest articol are comentarii în care arădenii îşi exprimă lipsa de speranţă în realizarea MasterPlanului. Am început cu o întrebare:
-Mă gândesc doar la câte locuri de muncă va putea să creeze acest proiect…
-Tocmai! Poate să le iasă toate strategiile şi toate proiectele de dezvoltare gândite de orice administraţie locală şi nu vor obţine nici măcar câteva procente din ceea ce oferă Cetatea pe termen lung.
-În faţa Mănăstirii mai este prevăzut un spaţiu mai mic pentru concerte şi evenimente culturale. Iar gradenele pentru evenimente de anvergură nu vor fi mai înalte decât construcţiile existente. Vom reactiva şi poarta cealaltă de intrare, dar se va putea intra în Cetate şi dinspre marele bastion, unde va fi Muzeul Fortificaţiilor.
-Aşa cum v-am spus, noi vom încerca să aducem totul la forma iniţială. De exemplu, am intrat în posesia planşelor şi planurilor originale ale clădirilor, după care s-a proiectat Cetatea. Precum şi în posesia releveelor care se făceau periodic. Toate măsurătorile se refăceau periodic. Cel mai spectaculos lucru pe care l-am descoperit, după studierea lor, a fost că toate măsurătorile de acum sute de ani au corespuns în proporţie de 99,99% cu cele făcute de noi cu ajutorul tehnologiei moderne. Ei lucrau cu firul cu plumb, iar noi cu drone şi sateliţi. Fascinant! Întregul sistem de apărare, gândit pentru Cetate, are un raţionament care va putea fi pus în valoare prin lucrările de amenajare peisagistică şi de regenerare urbană. Pornind de la inelul 1, cu zidurile cele mai înalte, care va beneficia de o promenadă perimetrală, până la turnul de apă pe care noi l-am propus ca un punct de belvedere. Vom încerca să reconstituim profilele originale, astfel încât să poată exista zone de vizibilitate atât spre interiorul Cetăţii, cât şi spre exterior. Cetatea e şi concentrică, dar şi radială.
-Aici va putea fi un alt parc exterior. Nouă ne-a plăcut foarte mult când ne-am plimbat pe-acolo. După fiecare colţ ne aştepta o surpriză. De fapt, asta era şi ideea celor ce au construit Cetatea! Să surprindă adversarul! Aşa se pot activa distinct cordoanele de spaţii verzi. Parcul ar putea deveni o succesiune de zone distincte. O întreagă aventură să te plimbi printre bastioane, raveline…
-Vă daţi seama cum s-ar putea schimba viaţa arădenilor, dar nu numai… O să vină şi timişoreni, şi orădeni…
–Pentru nivelul subsolului Cetăţii aţi gândit ceva? Aveţi propuneri pentru reactivarea lui? La catacombe mă refer.
–Nu. Pentru că: 1.Nu deţinem încă o examinare topografică, un releveu şi o expertiză detaliată. 2. Zonele subterane implică nişte costuri extrem de ridicate. Dacă ar fi o cetate mică, aşa cum e cea de la Alba Iulia… deşi nici acolo, care e o cetate de câteva ori mai mică decât cea de la Arad, nu au recuperat decât foarte puţin din subsoluri. Or, la Arad ar implica enorm de mari costuri. Subsolul poate fi împins într-o altă etapă.
Şi aşa, nu se poate ocupa integral ceea ce este la suprafaţă. Noi am propus ca după ce se expertizează, după ce se curăţă şi se amenajează, intervenţiile trebuie să fie punctuale. Doar acolo unde se identifică un anumit nivel de pericol.
Noi nu propunem restaurarea Cetăţii Aradului pentru că bugetul acestei operaţii ar egala bugetul întregului proiect, cu beneficii foarte limitate.
E o gândire graduală, fiindcă nu are rost să arunci banii. O pui în siguranţă, o faci vizibilă, o cureţi, o amenajezi, intervii unde este obligatoriu. Activarea Cetăţii se va face gradual.
-Noi am colaborat cu un peisagist din Cluj, doamna Ana Horhat. Noi am încercat să realizăm un echilibru între rolul ecologic şi coerenţa urbană.
Aici ne-am imaginat, împreună cu doamna Jetza, nişte spaţii pentru artă ambientală, experienţe imersive… Spaţiul poate fi ocupat gradual.
-Se pot organiza tabere, simpozioane de sculptură, artă plastică, care pot crea expoziţii permanente…
-Aşa este! Având spaţiile şi echipamentele necesare se va putea susţine o bienală de anvergură… un târg de artă… care ar putea anima întreaga regiune.
-Aici avem etapele pentru punerea în practică a proiectului, gândite pentru un efort financiar cât mai mic şi cu eficienţă maximă.
Dar, ştiţi cum e şi cu proiectul ăsta? Ştiţi povestea lui Johann Sebastian Bach? Acum e considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori universali, însă în timpul vieţii a avut o carieră modestă. A dat un concurs şi a ocupat postul de organist la o parohie din Leipzig. Ăia nu aveau pretenţii mari de la el. Trebuia să le facă nişte piese uşoare pentru orgă şi cor, să-i mai înveţe pe copii ceva muzică şi cam atât. Asta nu l-a oprit pe el să compună acele piese care azi sunt celebre. Piesele au rămas în manuscrise. Au fost redescoperite, cam o sută şi ceva de ani mai târziu, după moartea lui, de fiul unui evreu bogat, celebrul Mendhelson Bartoldy, care, devenind directorul filarmonicii, şi-a zis „staţi, fraţilor, că noi stăm pe o comoară”. Având şi capacităţile financiare necesare, le-a reprezentat la scara lor, cum nici măcar nu ar fi visat răposatul Bach. Sper să nu aibă aceeaşi soartă şi „partitura” noastră, cu CetateaAradului, să fie redescoperită peste o sută de ani…
-Ar mai trebui spus că în planurile originale, în interior mai era prevăzut un şanţ cu apă. Nu vom reuşi să-l reactivăm pe tot, dar în zona marelui bastion, unde va fi Muzeul Fortificaţiilor, e prevăzută o porţiune din şanţ cu apă. Trecând şi marele pod, de peste Mureş, pe lângă bastion, ochiul de apă se va vedea spectaculos.
-De ce aţi luat în calcul suma de 80 milioane euro pentru întregul proiect?
-Păi, asta e suma care ni s-a dat ca disponibilă, ca target. Suma s-ar fi imaginat a fi alocată prin Planul de Rezilienţă.
Aici aveţi cheltuielile estimate, pe categorii de intervenţii şi lucrări. Acuma puteţi vedea că pentru restaurarea Cetăţii ar fi fost nevoie de mult mai multe fonduri.
Apoi, sunt nişte cheltuieli imediate pentru scanări, studii geo, expertize de teren de clădiri, ridicări topografice etc, pe care dacă nu le facem s-ar putea să ne coste mult mai mult. Astfel, se vor putea estima mult mai corect toate costurile. Noi le-am estimat doar în baza informaţiilor pe care le-am avut la dispoziţie, fără aceste studii şi expertize.
Bineînţeles că proiectul nostru nu e bătut în cuie. În funcţie de priorităţile oraşului, el poate suferi modificări. Dar pentru asta ar fi nevoie de o dezbatere informală asumată.
Înainte de toate va trebui oprită degradarea continuă a spaţiilor existente, a galeriilor, în special.
-Proiectul ăsta e ca o plăcintă cu mai multe foi. Există mecanisme vizibile şi mecanisme mai puţin vizibile. Noi ne-am arătat întreaga disponibilitate pentru a descrie cum trebuie folosit proiectul. Nu există experienţă managerială în administraţiile locale pentru gestionarea unor asemenea proiecte. Trebuie să se înţeleagă mizele unui proiect de o asemenea anvergură. Or, cu o oportunitate de genul ăsta nu te întâlneşti de două ori într-o viaţă. Un oraş se întâlneşte o dată într-un secol! Iar dacă ratează întâlnirea intră pe o orbită mai joasă… a calităţii vieţii. Veşnic nu sunt bani, iar dacă nu sunt bani nu poţi investi sau renova… oraşul intră într-un cerc vicios. Un astfel de proiect, de oportunitate, ar arunca oraşul într-un cerc virtuos! Proiectul ar dezvolta şi în oraş alte industrii complementare, hoteluri, restaurante, activităţi conexe acestora, ong-uri culturale etc. Primăria îşi măreşte brusc, colosal, veniturile din impozite…
Totul spiralează puternic viaţa oraşului, dacă reuşeşti să porneşti mecanismul. Dar, ca să reuşeşti să îl porneşti, trebuie să vrei să-l porneşti! Trebuie că cauţi mijloacele şi resursele intelectuale, mai degrabă, care pot ajuta la pornirea proiectului.
Interviu realizat de Ovidiu Balint
p.s. Așa cum am promis, vă prezint mai jos toate piesele acestui MasterPlan (58 de pagini), cu speranța ca cei interesați de subiect să poată judeca argumentele și propunerile, justețea lor. Îmi doresc o dezbatere publică cu participare masivă și de substanță, fără ocolișuri, astfel încât toată această pledoarie să nu fie doar o altă reluare/continuare a poveștii lui Johann Sebastian Bach.
Superb.
In copilărie si adolescenta exploram pe cont propriu zidurile exterioare si galeriile din ele, uneori ne prindeau soldații, odată m-au închis într-o baracă dar au uitat că acolo erau citeva unelte si sm evadat spargind un perete. Stiu ca erau galerii pe sub Mureș pină în oras, una ajungea, se pare undeva un clădirea de pe Eminescu care mai avea o ieșire pe strada paralelă, undeva în dreptul palatului Bochus. Astea sunt insa soar legende….Oare?
Nu sunt legende. Au fost două tunele care porneau din Cetate şi ajungeau până în centrul oraşului. Unul dintre ele este încă practicabil, pe anumite tronsoane: de pildă pivniţa de sun Liceul Moise Nicoară, fostul club al BTT, din Piaţa Avram Iancu, pivniţele Vinalcool… şi ajunge până în Piaţa Catedralei.