Judecarea prostiei nu e o înţelepciune

Circulă pe net, de ceva vreme, un text care ar aparţine unei judecătoare, care s-ar fi luat la trântă cu întreaga putere judecătorească din România şi, mai nou, cu întreaga Ordine Mondială a Proştilor. Nu aş fi intrat în jocul ei dacă nu m-ar fi băgat în el cu de-a sila, ca un element într-o lume. A decreţeilor. Adică a celor născuţi în urma unui decret samavolnic al regimului comunist, din anul 1966,, care interzicea avorturile.

Înainte de toate, autoarea articolului, despre care sper să nu fie judecător, dar poate fi judecătoare, revendică libertatea de exprimare a unei generaţii care s-a născut prin oprimarea unui drept. Sigur că interzicerea avorturilor, aşa cum se întâmplă acum în Statele Unite ale Americii, după 56 de ani, a fost invocată de regimul comunist în baza dreptului fundamental la viaţă. Diferenţa dintre cele două lumi, cea comunistă, din anii 60’, şi cea modernă americană, este motivaţia. Comuniştii români visau la o generaţie care să dea explozia demografică, iar mai târziu explozia de pe piaţa de muncă, iar americanii îşi propun acum o protejare a populaţiei afro-americane, care alege avortul cu preponderenţă de peste 70%. Nu ştiu ce se va întâmpla în Statele Unite peste 50 de ani, dar în România regimul comunist a produs cea mai mare generaţie din istoria ţării. De peste 3 (trei) milioane de oameni. Care acum sunt la vârsta de maxim potenţial, de circa 50 de ani. Însă, această generaţie, care acum este unul dintre motoarele economiei, aşa cum a fost gândită atunci, va deveni o pacoste a economiei româneşti la momentul când toţi membri ei vor ajunge la vârsta pensionării. Pentru că populaţia este într-un declin continuu.

Şi, ghici ce? Aceeaşi generaţie a decreţeilor are cei mai mulţi reprezentanţi în politica românească generatoare de legi, decrete şi hotărâri care să mişte societatea românească. În bine sau în rău.

Aşa că, revin. Textul invocă o inteligenţă aparte, ba chiar exclusivă, a generaţiei decreţeilor, înfierând alte generaţii mai tinere, prin considerentul că sigur sunt pline de proşti. Nu se leagă de generaţiile mai în vârstă, fiindcă, cică, generaţia decreţeilor a fost educată în respect faţă de înaintaşi. De parcă celelalte generaţii habar n-au de respectul faţă de cei mai în vârstă. Baiul textului (încerc să nu dau crezare că aparţine unui om cu educaţie, fie ea şi doar universitară) este că descrie întreaga societate ca fiind dominată de proşti şi tâmpiţi. Autorul (autoarea) se crede şi se include într-o lume a înţelepţilor care şi-ar da seama că o oarecare Ordine Mondială îi ia de proşti. Face chiar o referinţă la o aparteneţă specială a decreţeilor cu Dumnezeu.

Fiind un decreţel, habar n-am avut de Dumnezeu! Cumva, am ajuns, însă, la textele lui Lucian Blaga şi am aflat de Marele Anonim. .Încet, am citit despre Dumnezeu. Şi nu am citit textele sub plapumă. Ba, chiar am fost membru a două cenacluri literare, unul al Uniunii Scriitorilor, iar celălalt al amatorilor, încă de pe când eram elev.

Uram foile rupte într-o carte! Uram şi foile îndoite de cineva într-o carte împrumutată de la bibliotecă.

Da, nu aveam curent când îmi doream! Şi nici lumină. Am învăţat şi la o lampă cu petrol, luată de la bunici. Nu aveam nici apă caldă. Ba, chiar nici apă rece tot timpul. Sistemul politic ne învăţa să trăim prin furt! Era şi o vorbă: toată lumea trăieşte de unde munceşte! Iar asta nu însemna salariul.

Şi de-aia am făcut o Revoluţie! Generaţia asta, născută dintr-un nu. Şi de-aia!

Textul mai invocă exclusivitatea unei educaţii obţinute în urma unor lecturi din adolescenţă, ori din tinereţe. Or, educaţia nu se confundă niciodată cu învăţătura sau cunoaşterea! Cu atât mai puţin cu înţelepciunea! Confuzia dintre ele evocă tocmai lipsa lor. A celor trei. A patra nu o mai pomenim.

Însă, provocarea maximă, pentru mine, a textului, a venit de la includerea mea într-o masă a proştilor care nu înţeleg în ce lume trăiesc. Asta mi-a plăcut cel mai mult: lumea proştilor! Or, autorul, sau autoarea, e din această lume. Fiindcă dacă te dai ascultător de muzică, citând doar Pink Floyd şi Led Zeppelin, de pildă, când ăştia erau dintr-o altă generaţie, iar cei din generaţia ta, ca artişti, erau de ordinul sutelor, doar dintre cei celebri, mi se pare o prostie. Ascultarea postului de radio Europa liberă nu era neapărat un merit al generaţiei decreţeilor, ci o alegere. Bunicii noştri erau arestaţi dacă ascultau postul ăla de radio. Sau părinţii, ca argument la o altă năzdrăvănie de acuzaţie comunistă.

Aşadar, autorul sau autoarea articolului nu e vreun pro(a)st(ă). Invocarea prostiei e o tehnică foarte cunoscută în metodologia manipulării. Inclusiv textul meu este o alegere. Poate ştiaţi, dar poate nu ştiaţi de existenţa acestei manipulări. Bineînţeles că pentru toate acestea sunt invocate ţara, istoria, oamenii şi Dumnezeu! Şi pantofii încălţaţi la operă de generaţia decreţeilor, era să uit!

Cu alte cuvinte, promovarea unor astfel de texte denotă prostie! Fiindcă ele, textele, se folosesc de diseminarea emoţiei prin intermediul lor, iar informaţia, utilizată ca pretext iniţial, e aruncată la gunoiul atenţiei.

Cât despre mine, ca decreţel, ştiu că părinţii mei erau săraci. Tata era student la Cluj, locuiau într-o casă, dintr-o curte comună, cu buda în curte, chiar în centrul Aradului. Numai eu le mai lipseam.Mama a trebuit să mă boteze la o biserică ortodoxă, fiindcă Biserica Greco Catolică, in care era botezată, a fost desfiinţată de regimul comunist.. Am luat prima bătaie, pentru că la vârsta de cinci ani nu am lăsat scris pe bileţel că m-am dus peste drum la un prieten.

Apoi am mers la şcoală.

Şi, mai târziu la o Revoluţie. Datorită căreia apar astfel de texte, în spiritul dreptului la liberă exprimare pentru care a luptat şi generaţia asta a decreţeilor.

De fapt, aici am prins textul cu minciuna: absenţa referinţei la sacrificiu al acestei generaţii! Aş întreba autorul dacă a vorbit cu o mamă a unui decreţel împuşcat la Revoluţia din 1989. Dar, cum să vorbeşti despre sacrificul suprem când e vorba despre proşti?

 

Pentru conformitate, ataşez textul preluat de pe facebook.

Invazia proștilor, sfârșitul umanității!

Marea dramă a omenirii nu este nici covidul și nici ciuma. Nu este nici HIV și nici măcar un război. Toate sunt depășite, ca intensitate și consecințe, de imensa, fabuloasa, de nepătruns prostie. Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști.

Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta. Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă. E incredibil cum prostia a devenit pandemică, reușind să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț.

Generația decrețeilor, cea care a crezut că poate schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând, lăsând în urma sa un ultim și de neacoperit gol. Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub plapumă, furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei. Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe de rost pasaje întregi din “La Medeleni” și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett…

Suntem ultimii care am scos din minți străzi întregi cu strigăte de “nenea, ne dați mingea” și “tanti mama lui Arpi, vine Arpi jos?” cu joaca până noaptea târziu, când acasă ne aștepta fie o scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura insuportabilă a locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate cuptoare că, de, nu știam nimic de reabilitare..

Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel “sărumânaaaaa” aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului, cunoscut sau nu. Azi e suficient să arunci un “bună” din vârful buzelor țuguiate, cu ochii dați artistic pesta cap, în genul “ce favoare îți fac, bro…”

Pleacă în curând generația ce asculta, alături de părinți, ascunși în colțul bucătăriei, “Europa liberă” cu urechea lipită de un radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav tbc-ist, înțelegând, pe cât se putea, că trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a dreptul frecventabil. Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că “doar așa poți răzbi”, auzeam țipând de pe marginea bazinului…

Am fost adolescentele leșinate de emoție că ne-am pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la un dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu… Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț. Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid soarta lumii.

Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social. Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă. Planeta întreagă este condusă de cei care nici să copieze corect nu erau în stare.

Iar noi suntem în top… Și asta pentru că nu ne pasă de nimic. Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu ne pasă de mizeria din noi. Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon. Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze. Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în bășcălie tot.

Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali, să ne promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop. Am ajuns mult mai jos decât votanții pentru o găleată de plastic și pentru asta nu e Europa de vină. Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola. Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.

Vom pleca și odată cu noi va pleca generația care asculta Pink Floyd și Led Zeppelin, dar dădea iama și la filarmonică și operă, îmbrăcați la patru ace, cu muieri ce arătau și se comportau ca niște doamne, cu bărbați cel puțin încălțați corect. Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale simplității și firescului. Lăsăm lumea pe mâna celor care au, totuși, un scop comun. Viața fără Dumnezeu.

Judecător Adriana Stoicescu

Facebook Comments Box

2 thoughts on “Judecarea prostiei nu e o înţelepciune

  1. Doamna judecătoare cred că nu-și mai găsește locul în lumea de azi. E depășită de evenimente, trece istoria pe lângă ea și nu-i face față.
    Cât despre actualele generații, ale copiilor noștri, eu susțin că sunt de zece ori mai inteligenți decât noi, mai empatici, mai dezinhibați, mai liberi, mai de toate. Au și vremurile de partea lor, e adevărat, dar sunt cu mult peste noi, chiar dacă merg la teatru în blugi și nu cu hainele de duminică sau cu alea cu care ai fost la ultima nuntă la căminul cultural.
    Un text foarte prost scris, resentimentar, care nu face decât să evidențieze frustrările unei generații.

  2. Nu vreau sa analizez conflictul dintre generatii.Acest conflict va exista permanent.Eventual putem scoate in evidenta diferenta in gandire si realizari.Generatiile trecute au reconstruit tara dupa razboi. Scoli,spitale,fabrici,locuinte,hidrocentrale,etc.

Comments are closed.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com