Baz Luhrmann reușește să facă artă acolo unde eșuau pe nisip biopicurile Queen și Elton
John din anii anteriori. Inițial mi-a fost frică că mă voi lăsa sedus de vraja vizuală a
regizorului, de spectacolul sclipitor care ornează tot filmul. Tăria sa rezidă însă în scenariu și
în liniile de forță care îl susțin. Filmul este seducător dar dacă vă așteptați la un musical
dulce-amărui ați greșit adresa.
Pelicula este un imn dedicat spiritului Rhythm and Blues, sălbăticiei rockului incipient al
anilor '50 și extazului spiritual Gospel. În centrul său ELVIS ARTISTUL, geniul care a
izbutit de-a lungul carierei să își pună în valoare infinit de puțin din imensul său potențial
creativ. A vrut să fie un actor la fel de exploziv ca și James Dean, cu căteva mici excepții
(Love me Tender, Jailhouse Rock și Kid Galahad) Hollywood-ul i-a oferit doar filme
ornamentale de duzină, comedioare șchioape. A insistat să transmită lumii un mesaj angajat,
i-au închis gura.
Totul în film gravitează în jurul relației complexe cu managerul său, "colonelul" Tom Parker
(Tom Hanks, suprem ca întotdeauna) un personaj parcă desprins din Dickens, un vampir care
l-a limitat artistic pe Presley, cu prețul unui pact faustian care l-a transformat în milionar, deși
Elvis nu aspira decât să transpună muzical influențele fantastice care i-au marcat sonor
copilăria. Tot acel univers black de la Mississippi blues la Soul și Negro Spirituals. Excelent
exploatată prietenia sa cu B.B King și rolul de model care l-a jucat pentru Little Richard.
Dacă filmul lui John Carpenter din 1979, avându-l în rolul titular pe Kurt Russell, e o ilustrată
agreabilă din avion a vieții și carierei lui Elvis, filmul lui Baz Luhrmann e o necesitate
spirituală pentru toți cei care iubesc arta regelui din Tupelo, Mississippi. De văzut
obligatoriu, cu capul clar și simțurile alerte !
Alecu Chiriță