Câinii mei îşi tolăneau şi cozile la umbra trandafirilor de pe terasă. Mie mi se tolănea şi cheful de a scrie. Îmi părea că întregul univers îşi tolănea timpul în curtea mea. Plictiseală, ce mai?! Până şi ploii îi era lene să cadă, aşa că mai stropea când şi când, cât să îi dea pace soarelui să-şi tolănească şi el lumina în spatele norilor.
Deodată, pe sub poartă îşi face apariţia un botic de câine. Mă uit la ai mei, îi număr, sunt toţi cinci. Nu reacţionează niciunul. Ce-i cu botul ăla? Ies din curte, pe stradă. Un căţel mic de statură, pe care nu-l mai văzusem până atunci, cu un păr creţ ca o varză, cu pete albe şi negre. Ridică o lăbuţă şi îmi zice într-o limbă română perfectă:
-Hai, domnule, sper că n-am bătut drumul degeaba până aici! De aproape trei luni sunt nevorbit.
Arunc un lasou de priviri înspre toate punctele cardinale, să nu mă vadă cineva că vorbesc cu un câine. O fi efectul izolării în grădina din Ungaria. Am şi vedenii.
-Ce te miri aşa?, îmi zice aşezându-se pe coada scurtă şi stufoasă.
-Da’, de unde vii?, intru eu în jocul copilăresc.
-Din România.
-Pe jos?
-Când ai văzut tu un câine la volan?, îmi aruncă ironic.
-Şi cum ai trecut graniţa?
-Am câştigat un pariu cu guvernanţii. Le-am zis că nu se pot ei linge între ei cum mă ling eu pe unde vreau. Şi mi-au dat liber la frontieră.
-Şi, ce-i mai nou pe acasă? Că n-am mai fost de trei luni în ţară.
-Băi, ştii poezia cu mine, nu? ,mă întreabă căţeluşul cu părul creţ, în timp ce se aşează pe buza şanţului din faţa casei mele. Aia cum fur eu raţa din coteţ şi mă prinde cu raţa în gură…
-O ştiu din copilărie…
-Aşa! Eh, de-aia am venit, că fac un sondaj de opinie, de Ziua Copilului, cine şi-o mai aminteşte.
-La ce foloseşte sondajul ăsta?
-Păi, toţi care sunt acum cu raţa în gură lucrează la sfatul popular şi nimeni nu mai are de unde să ia un ou în buzunar, ca să mă ducă pe mine, care m-am jurat că n-am furat…
-Nu înţeleg nimic!
-Dar cine mai înţelege ceva? De exemplu, acuma io latru? Ardealul a trecut la Ungaria? Că aşa a zis preşedintele! Tu ţi-ai da singur amendă pentru că fumezi şi bei în biroul oficial, după ce te-ai lăudat cu o poză care nu trebuia să apară? Chiar, tu ai cerut bani de la guvern?
-Pentru ce?
-Că eşti ziarist şi eşti aşa de sărac că vrei să te salveze guvernul de la sărăcie.
-Se poate?
-Sigur că se poate!
-Şi ce să trebuie să fac pentru a primi bani?
-Să scrii ce ţi se spune şi să te dai sărac şi disperat.
-Şi dacă nu sunt disperat?
-Atunci eşti prost! Până şi PRO TV-ul şi Antenele au cerut bani! Săracii de ei! Da’, mie mi-e cel mai milă de RCS şi RDS. Că şi ei au cerut bani de la guvern. Cică ar fi intrat COVID-ul ăsta pe cablu şi le-a îmbolnăvit semnalul, de umblă săracul cu mască printre pixeli.
-Mă, tu faci mişto de mine?
-Tu ai început!, mai zice căţeluşul cu părul creţ, scuturându-se de nişte iarbă ce i s-a prins pe coadă. Fain ai ajuns, să vorbeşti cu un câine despre politică şi jurnalistică!
Apoi s-a crăcit de picioarele din spate şi a marcat un vişin din faţa casei. Abia atunci au început să latre câinii din curte. Era tocmai vişinul pe care se pişă ei dimineaţa, când ieşim la plimbare. Le-a furat şi plăcerea asta căţeluşul cu părul creţ.