A fost o perioadă în care ziarele aveau mare căutare pe piaţă. Până şi porcii se îngrozeau de tirajele lor, fiindcă se trezeau în fiecare dimineaţă speriaţi de gândul la câtă slănină trebuie ei să producă pe spate, pentru a putea fi împachetată în ziare de către ţăranii care mergeau la coasă, ori la săpat, ori la prăşit. Era un lanţ bine legat al relaţiilor de muncă în societatea românească: muntenii tăiau copacii, porcii mâncau, muncitorii de la oraş făceau hârtie, porcii mâncau, ziariştii
Amintiri din Teatrul Vechi. Episodul cinci. Reţetă tradiţională românească de uns şi afumat presă
O săptămână cu trei titluri despre prostie
Victor Ponta ne spune că România ar avea nevoie de un partid naţionalist. El fiind de stânga.Vladimir Putin reîncepe Al Doilea Război Mondial.Dacian Cioloş călătoreşte la clasa economic, în timp ce economia României se duce de râpă.Nu sunt invenţiile mele. Sunt doar trei dintre titlurile pe care aş fi putut să le citesc în presa din ultima săptămână. Sunt rezumate ale unor întâmplări reale, declaraţii reale, despre proşti şi prostii contemporane cu noi.Despre Ponta am mai scris că îl consider un
Amintiri din Teatrul Vechi. Episodul al patrulea. Un indian american printre creştini
(O parte din delegaţia americană, prezentă la Teatrul Vechi în 11 septembrie 2001)Oare ce-i aia o nedreptate? Ca să îmi răspund la întrebare, ar fi trebuit să îmi răspund la întrebarea ce e aia dreptate, nu? Dar, ca să înţeleg dreptatea, cum ar veni binele, ar fi trebuit să fi înţeles nedreptatea, cum ar veni răul! Iar din această dilemă nu veţi putea ieşi niciodată. Pentru că dacă dreptatea ar veni din partea unui apropiat, iar nedreptatea ar veni din partea unui duşman, regulile ar fi destul
Scrisoare deschisă în memoria lui Brâncuşi
Motto: „Când am plecat, v-am lăsat săraci şi proşti. Acum vă găsesc mai săraci şi mai proşti.”- Constantin BrâncuşiDragă maestre,Află despre noi că suntem bine, sănătoşi şi… cam atât. Mă rog, nici măcar atât, că la noi şi sistemul de sănătate e bolnav. Nu ştim cât de proşti mai suntem, dar sigur suntem proşti. Săraci nu mai suntem. Ne-am îmbogăţit până şi în prostie. Cum ar veni, nu mai suntem proştii ăia pe care i-ai ştiut matale. Acuma suntem proşti cu iniţiativă!Iată o mostră, chiar de la
Amintiri din Teatrul Vechi. Episodul al treilea.9/11. Nine/eleven. Adică, 11 septembrie, 2001. La Arad.
Cred că era prin iulie 2001, când prietena mea, artista Aculina Straşnei Popa mă îmboldea fără mari eforturi către un pahar de vin, la o expoziţie de artă plastică. Nu împlinisem un an de când eram director la Casa de Cultură a municipiului Arad şi mă tot gândeam ce pot organiza în Teatrul Vechi pentru a atrage atenţia asupra importanţei lui în memoria colectivă a arădenilor, dar şi în viaţa culturală a oraşului meu natal.-Nu vrei să facem o expoziţie cu tapiseriile tale la Teatrul Vechi?, o
Amintiri din Teatrul Vechi. Episodul al doilea
Deşi am promis că în acest episod mă voi referi doar la cum s-au câştigat şi cum s-au pierdut 365.000 de euro pentru renovarea Teatrului Vechi, am să mai întorc puţin timpul pentru o altă întâmplare care merită evocată în istoria acestui ansamblu istoric şi cultural.Se făcea că era prin anii 80’. În plin avânt al construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi în plină umplere a dictaturii ceauşiste cu demagogia de partid şi de stat.Niscaiva protipendadă de partid s-a gândit să îşi
Amintiri din Teatrul Vechi. Primul episod
Nu sunt de acum un secol, când acolo funcţiona unul dintre primele cinematografe din această parte a Europei (îi zicea Urania), nici de acum două secole când se inaugura în aceeaşi clădire una dintre primele clădiri de teatru. Amintirile sunt de dată mai recentă. Nu sunt la vârsta memoriilor, dar mi-am propus să le evoc pentru că 10 ani din viaţa mea sunt legate zi de zi de viaţa Teatrului Vechi, iar în ultima perioadă am văzut şi citit o sumedenie de păreri , proiecte şi istorisiri despre
Metropola Arad-Timişoara. Râde ciob de oală spartă? Sau, în căutarea lui D’artagnan?
Fecundarea dintre două oraşe pentru naşterea „in vitro” a unei metrolpole, mă rog, zonă metropolitană, te poate pune în trei ipostaze: să rămâi indiferent la perioada de gestaţie şi la naştere, să cârcoteşti despre posibilitatea de a ieşi un monstru urban, ori să accepţi ideea, să încerci să o înţelegi şi chiar să speri că se va întâmpla o naştere sănătoasă.Eu am ales ultima ipostază. Nu fiindcă m-am născut în Arad, iar Timişoara a fost, într-un fel, oraşul care mi-a dat posibilitatea afirmării
Toţi salvează România! Trăiască ambulatoriul!
Uniunea Salvaţi România, Alianţa Noastră, dar mai cu seamă Partidul Social Democrat, dimpreună cu Partidul Naţional Liberal, chiar şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi câte şi mai câte formaţiuni aflate la răsăritul sau în zăpuşeala amiezii politice vor să salveze România şi să o reconstruiască. Până şi dintre cei pentru care orizontul politic a apus şi de la Poli au apărut salvatori de ţară. Deşi, când erau în funcţii de decizie, aura lor politică a luminat România numai cu nori de
Tricolorii nu ştiu ce-i stejarul. Darămite de rădăcini
Upgrade: tocmai a fost Ziua Drapelului, în 26 iunie. M-am gândit că merită să postez din nou un articol referitor la atitudinea faţă de drapelul naţional. Articolul a apărut acum un an de zile, pe site-ul SPECIAL ARAD.Când nu ai scris de mult timp, cuvintele aşteaptă în mintea ta ca un lapte stătut. Nu-i nici iaurt, dar nu mai e nici lapte. Şi ai şi uitat să culegi smântâna gândurilor. Aşa că, nu îţi rămâne decât să aştepţi şi tu să iasă ceva. Cam asta am păţit eu, fiind de altfel preocupat şi