Horia Medeleanu. Un portret în peniţă, la împlinirea celor 83 de ani

N-am întâlnit un om care să fie atât de devotat dăruirii. Pentru Horia Medeleanu „a dărui” este o menire. Cred că asta este şi una dintre marile lui dezamăgiri, aceea că foarte puţini au înţeles dragostea şi voinţa lui de a împărtăşi toate acumulările lui intelectuale, după ce le-a trecut prin patul lui Procust al logicii şi după ce le-a pictat cu suflet. De fapt, cred că asta îi şi enervează pe mulţi dintre cei pentru care este o personalitate controversată. Unii nu ştiu să primească în dar,

O beţie imposibilă cu Traian şi Adrian

Eram în birt, la mine. Stăteam pe un taburet ca un gânditor de la Hamangia. Numai că ăla de la Hamangia nu a avut de unde să ştie că eu mă gândesc la datorii, aşa cum nici eu nu ştiu la ce se gândea el în timp ce era sculptat. Număram sticlele de bere din frigider, sperând să mai fi vândut cineva una fără ştirea mea, ceea ce ar însemna că dacă cineva mă fură are şi de unde, chestie care m-ar convinge că sunt şi avut. E ca şi chestia aia din bătrâni: dacă ai şoareci, înseamnă că ai cămara plină.

Băsescu: o profeţie a lui Eminescu şi a lui Hitler?

Zilele trecute mi le-am petrecut pe la teatru. Mai mult prin barul teatrului, ca să mai văd o ştire, două, la televizor, că acasă nu îmi funcţiona satelitul. S-a defectat din cauza neplăţii. Şi, cum stăteam, aşa, tolănit, pe o canapea, împroptindu-mi cu palma capul plin de datorii, intră în vorbă cu mine Ovidiu Cornea, cel mai longeviv director al teatrului arădean.-Domnu’ Balint, ştiţi ce fac în ultima perioadă?, mă întreabă, uitându-se cu o admiraţie dezgustată la televizor.-Nu, îi răspund eu,

Foaie verde de ciment, excelent! Disertaţie despre comparaţie

O comparaţie constă într-o analiză a două sau mai multe lucruri, fiinţe, fenomene etc., pentru a putea stabili asemănările şi deosebirile dintre ele. Când, însă, deosebirile sunt atât de numeroase şi de evidente, încât elimină orice şansă de manifestare a vreunei asemănări, atunci comparaţia devine prostie. Iar cum noi tocmai de asta ne ocupăm în soborul nostru cu proşti, vă invit să trecem în revistă cele mai tâmpite comparaţii revărsate în mass media locale şi naţionale, întâlnite cu o

La moartea unui Dirijor. Eliodor. Rău. De bun ce era!

Update: Am găsit o fotografie cu Maestrul Eliodor Rău, dirijând chiar în sala Filarmonicii din Arad. Antescriptum: N-am găsit nici o fotografie cu el pe internet. Ca un idiot nu am nici eu una. Când l-am cunoscut, a făcut o plecăciune în faţa mea. Apoi mi-a strâns mâna, privindu-mă cu ochii lui deschişi la culoare, mai ales din cauza sufletului. Când a murit, am plâns. Nu am putut să îi fac o plecăciune ultimă. Eram ocupat cu viaţa mea. Atât de ocupat, încât nu i-am ascultat niciunul dintre

O beţie neterminată cu un alegător, un politician şi un judecător

Era una dintre zilele alea, în care clienţii se băteau cu fularele la uşa birtului, care să intre primul să apuce să bea o bere cu care să stingă canicula de afară. Aşa că mă uitam la tembelizor, aşteptând să intre cineva să comande, totuşi. Tocmai se transmitea o relatare despre cum erau huiduiţi nişte procurori care anchetau nişte alegători dacă, cum şi de ce au votat. Când intră trei tipi în bar. Nici prea înalţi, nici prea scunzi. Nici prea graşi, nici prea slabi. Nici prea tunşi, nici prea

Toleranţa, ca mod de învrăjbire

Chiar m-am săturat de folosirea acestui cuvânt. I-am mai făcut o dată un eşafod (apropos, acesta e un alt cuvânt folosit prost), adică am mai executat-o o dată, ca pe o vrăjitoare. De unde să fi ştiut că are atât de mulţi urmaşi, adică atât de mulţi utilizatori tâmpiţi.. Prin urmare, înainte să legăm, din nou, folosirea cuvântului de rug, vă propun să citim ce înseamnă cuvântul. Citez: TOLERÁNT, -Ă, toleranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care tolerează; îngăduitor, indulgent. — Din fr.

Cine ne-o răpeşte pe Europa?

De pe insula asta geopolitică românească, în care pentru televiziuni şi alte surse mass-media sunt mai importante ţâţele bălăngănite decât atentatele teroriste, se poate vedea că omenirea trăieşte periculos. Având o poziţie strategică atât de specială, încât nu suntem interesanţi nici pentru emigranţi, am avut timp să urmăresc viaţa politicii mondiale din ultimele decade. Am întors-o ca pe-o clătită, când pe-o parte, când pe alta, până mi s-a ars ideea de fundul încins al logicii.Am urât

Interviu imposibil cu o bancă

Tocmai îmi citea câinele meu reglementările conform cărora va trebui să urineze în spaţiile publice şi ce echipamente speciale trebuie să am în posesie atunci când îl însoţesc la cele trebuincioase lui. Când să îl întreb ce o să facă cei de-o rasă cu el care nu au stăpâni, mă smuceşte de lesă ca să miroase ceva. Mirosea o bancă. Fiind plin de datorii, am sperat că miroase o bancă de bani. Ei, aş, el mirosea o bancă pentru şezut. Chiar în faţa Primăriei din Arad. M-am uitat la bancă, nu

Ambasadorul SUA şi Proclamaţia de la Timişoara, după 26 de ani

De plictiseală, îmi vine să dau cu basca, luată de pe şaua bicicletei, de pământul patriei presărat cu paşii proştilor. Însă, nu apuc. Fiindcă nu am nici bască şi nici bicicletă. Dar care plictiseală? Căci iată, se naşte din propria concepţie un ditamai comunicatul care îmi dă şi cu patria de pământul plin de proşti. De data asta prostia vine din America. Mă rog, de la un reprezentant al ei, cum ar veni ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.Se făcea că unui român inspirat i-a venit să-l

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com