Priveam prin fereastra cafenelei ca la un televizor. Pentru că nu mai văzusem de multă vreme o zi însorită şi înstărită în forfotă urbană. Răsfoiam din când în când prin paginile pline cu greşeli de exprimare, gramaticale, de atitudine, jurnalistice şi de intenţie ale unor publicaţii ce-mi picaseră la îndemâna atenţiei şi tocmai mă pregăteam să scriu ceva despre ele. Intrarea unui domn, faţă de care port un respect deosebit, mi-a stins şi televizorul ferestrei şi mi-a răvăşit şi atenţia asupra
File din povestea fondurilor pentru Arad
Despre cum se irigă sistemul de sănătate în Ajunul de Paşti
Nici nu ne-a trecut bine astenia de primăvară, căci a şi buit peste noi primăvara tâmpeniilor naţionale, plină de bobocii prostiei noastre, tradiţională românească. Cum, nu ştiţi ce înseamnă a bui? Este, vorba fostului meu profesor de filozofie, Ovidiu Someşan, unul dintre cele trei verbe fundamentale ale limbii române: a bui-buire, a beli-belire şi a pruştica-pruşticare. Toate sunt regionalisme şi descriu perfect modalitatea prin care ne ştim noi reprezenta personalitatea şi atitudinea civică:
Problema pilei cu prezervativ
Puţini dintre cei care ne vizitează ţara ştiu că noi, poporul care o habităm în urma întâlnirii ratate dintre Decebal şi Traian (pentru că Decebal nu a mai apucat să-l vadă pe Traian, iar Traian l-a văzut prea târziu), avem o caracteristică unică între popoare: toţi avem pile. Sau, cel puţin o pilă. Doar în cazul nostru, al românilor, pila nu este doar o unealtă de muncă, o instalaţie, un dispozitiv, ori un picior de pod, ci şi o relaţie interumană. Această relaţie se bazează pe invocarea uneia
Excursie prin limba română din Ţara Moţilor
Când nu e ridicol sau periculos, naţionalismul exacerbat este amuzant. Pentru că scoate la iveală ori lispa de informare a celui care îl invocă (asta ca să nu îi spun incultura), ori pur şi simplu stupizenia posesorului de naţionalism pur. O discuţie ancorată în naţionalismul pur este cu atât mai ilară în Europa, ştiut fiind amestecul de popoare şi limbi vorbite, dar, mai ales, ştiute fiind influenţele pe care le-au avut unele culturi ale unor popoare faţă de ale altora. Aşa cum, de pildă,
Arădenii şi votul lor
(Acest articol l-am publicat acum patru ani. Între timp au dispărut nişte partide. În rest e bine, în sensul că e la fel.) Ehei, iaca am încercat şi eu cu degetul marea alegerilor. Atât ca candidat, cât şi ca alegător al meu. Ca candidat am aflat că campania e plină de rahat, care nu e dulce. Ca alegător al meu am aflat că nu sunt foarte mulţi care erau de aceeaşi părere cu mine, adică nu mulţi m-ar fi dorit ca consilier. Lăsând de-o parte ironia şi evitând să mai calc în cacofonii, am să încerc
Mult zgomot pentru nimic. Ca-n filme
De obicei, nu abordez subiecte care ţin prima pagină a scandalurilor, fiindcă, de obicei, aceste scandaluri sunt premeditate din motive de publicitate. Aşa s-a întâmplat la început cu recentul scandal al demersului trupei de rock TAXI.Numai că aici totul s-a transformat într-un spectacol al prostiei, ceea ce pentru mine devine interesant de remarcat. Admir prostia omenească, dar sunt gata de sacrificiul suprem al inteligenţei proprii pe altarul patriotic al prostiei româneşti.Cunoaşteţi
Horia Medeleanu. Un portret în peniţă, la împlinirea celor 83 de ani
N-am întâlnit un om care să fie atât de devotat dăruirii. Pentru Horia Medeleanu „a dărui” este o menire. Cred că asta este şi una dintre marile lui dezamăgiri, aceea că foarte puţini au înţeles dragostea şi voinţa lui de a împărtăşi toate acumulările lui intelectuale, după ce le-a trecut prin patul lui Procust al logicii şi după ce le-a pictat cu suflet. De fapt, cred că asta îi şi enervează pe mulţi dintre cei pentru care este o personalitate controversată. Unii nu ştiu să primească în dar,
O beţie imposibilă cu Traian şi Adrian
Eram în birt, la mine. Stăteam pe un taburet ca un gânditor de la Hamangia. Numai că ăla de la Hamangia nu a avut de unde să ştie că eu mă gândesc la datorii, aşa cum nici eu nu ştiu la ce se gândea el în timp ce era sculptat. Număram sticlele de bere din frigider, sperând să mai fi vândut cineva una fără ştirea mea, ceea ce ar însemna că dacă cineva mă fură are şi de unde, chestie care m-ar convinge că sunt şi avut. E ca şi chestia aia din bătrâni: dacă ai şoareci, înseamnă că ai cămara plină.
Băsescu: o profeţie a lui Eminescu şi a lui Hitler?
Zilele trecute mi le-am petrecut pe la teatru. Mai mult prin barul teatrului, ca să mai văd o ştire, două, la televizor, că acasă nu îmi funcţiona satelitul. S-a defectat din cauza neplăţii. Şi, cum stăteam, aşa, tolănit, pe o canapea, împroptindu-mi cu palma capul plin de datorii, intră în vorbă cu mine Ovidiu Cornea, cel mai longeviv director al teatrului arădean.-Domnu’ Balint, ştiţi ce fac în ultima perioadă?, mă întreabă, uitându-se cu o admiraţie dezgustată la televizor.-Nu, îi răspund eu,
Foaie verde de ciment, excelent! Disertaţie despre comparaţie
O comparaţie constă într-o analiză a două sau mai multe lucruri, fiinţe, fenomene etc., pentru a putea stabili asemănările şi deosebirile dintre ele. Când, însă, deosebirile sunt atât de numeroase şi de evidente, încât elimină orice şansă de manifestare a vreunei asemănări, atunci comparaţia devine prostie. Iar cum noi tocmai de asta ne ocupăm în soborul nostru cu proşti, vă invit să trecem în revistă cele mai tâmpite comparaţii revărsate în mass media locale şi naţionale, întâlnite cu o