Am tot evitat să intru în polemici imbecile despre subiecte fabricate în uzinele minţilor care urmăresc manipularea societăţii. A societăţii de aiurea şi a celei româneşti, în special. Fiindcă am…
„Ruşine, PNL” a ajuns un pleonasm, nu un reproş, iar „Muie, PSD” a ajuns platformă politică pentru reformarea partidelor de dreapta, nu o exprimare deocheată. Încet, încet, efervescenţa politicii româneşti…
REPORTER: Recent, în Consiliul Municipal a fost o interpelare în privința situației Teatrului Vechi, a apărut și un comentariu într-un ziar local, ce se întâmplă acum în această problemă? Se…
M-a sunat Sisif, să nu mă bag în disputa dintre protestatarii împotriva măsurilor guvernamentale anti-covid şi anti-protestatarii care susţin aceste măsuri. Cică a împins el, deja, acelaşi bolovan al opiniei,…
M-am tot gândit cum să încep articolul, fiindcă nu ştiam cum să explic o prostie. A guvernanţilor. Mie mi-a fost greu s-o înţeleg, deci şi mai greu să scriu despre…
2021 începe cu aceeaşi comedie nereuşită a luptei politicienilor cu Parlamentul din care fac parte. Cică se va iniţia o comisie specială care se va ocupa cu modificarea organizării Parlamentului…
Ideea articolului s-a strecurat printre nişte comentarii la o banală postare pe internet. Mă amuzam de victoria mincinoasă, ori de minciuna victoriei, proclamate de preşedintele în funcţie al României, privind…
Transformarea spitalelor româneşti în focare de infecţie cu COVID-19, într-o viteză neverosimil de mare, şi mai ales, prin infectarea medicilor români, a născut o întrebare firească: de ce se întâmplă…
N-aş fi crezut că o boală, ori o ameninţare reală cu îmbolnăvirea, poate crea o modă. Dar văd că în societatea românească se discută despre moda vaccinării şi despre moda…