Mutare la rege Pandemie, sfârșitul unei ere, întuneric apoi speranță, o alegorie demnă de cel mai recent album Styx, “Crash of the Crown”, un disc care lovește din plin acolo…
Povestea a 6-a Mirosul înțepător Iată-mă din nou în Parcul Bătrânilor. Dom’le! Dis de dimineață, adică aproape cu noaptea-n cap, m-am deplasat la pas pe faleza Mureșului spre înainte, adică…
Povestea a 5-a Domnul Smintitu, pe nume Calnegru Terentie Iată-mă din nou în Parcul Bătrânilor. Dom’le! Cum stam eu liniștit în/pe “banca mea”, câteva gânduri răzlețe începură a-mi da târcoale,…
Oare care era probabilitatea să mă întâlnesc cu numele meu în artă, ca artist? Cunoscându-mi aptitudinile în desen şi pictură, la fel de bine precum mă cunosc şi ele pe…
Povestea a 4-a Doamna Dulcineea Gâlceavă Iată-mă din nou în Parcul Bătrânilor. Dom’le! Ori ceasului meu de mână, Pobeda, i s-au încâlcit rotițele prea unse, că i-am și zis ceasornicarului…
Povestea a 3-a Tov. căpitan Țeposu Surcel, zis Ciocan de foc Iată-mă din nou în Parcul Bătrânilor. Dom’le! Deși căldura de afară mai că e în stare să dezlănțuie o…
Singura eclipsă totală de Lună din acest an, în timpul căreia satelitul natural al Terrei devine „Luna sângerie”. Imortalizată ieri în miez de noapte de artistul fotograf Viorel Gantner. A…
Povestea a 2-a Tov. Ciocârloiu Așa după cum v-am încunoștiințat, urmare sfatului medicului Mănușă, dom’le, ajunsei să fac plimbări zilnice și socializări prin Parcul Bătrânilor, spațiu în care toată lumea…
REPORTER: Recent, în Consiliul Municipal a fost o interpelare în privința situației Teatrului Vechi, a apărut și un comentariu într-un ziar local, ce se întâmplă acum în această problemă? Se…