Mihail Neamţu. Sau, profesorul cu lecţia despre manipulare.

Nu sunt un cititor al lui, nici măcar din perspectiva vreunei solidarităţi născute odată cu originea arădeană. Precum nu sunt nici vreun adversar al lui, de orice natură care ar…

Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti: Încep „Atelierele Construcţia de la Ineu”!

Căutaţi-ne pe www.ineuart.ro Cu doar un an înainte de Revoluţie, în 1988, primarul de atunci al oraşului Ineu, Florin Lucaci, se gândea să organizeze în Parcul Central o tabără de…

Exclusivitate: „Cetatea Aradului poate schimba destinul întregii regiuni” (III)

-discuţie cu arhitecţii timişoreni Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu- Ceea ce nu am spus până acum este că acest MasterPlan a fost predat Primăriei Aradului acum şase luni…

DE ŞCOALĂ DUMINECALĂ

Eu sunt un păcătos. Dar salvat! Adică, un creştin. Mai precis, protestant. Neo. Deci, protestez. Nu ca Luther sau Calvin, contra catolicilor, ci contra liderilor neoprotestanţi de astăzi. De ce?…

la mongolu, nr.6 (2021)

Ne bucurăm să vă prezentăm unul dintre noii parteneri în media culturală! O revistă de cultură, construită spectaculos de Ovidiu Pecican! De acum înainte vom fi unul dintre promotorii revistei!…

Exclusivitate: „Cetatea Aradului poate schimba destinul întregii regiuni” (II)

discuţie cu arhitecţii Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu Povestea MasterPlanului de reconversie a Cetăţii Aradului, despre care i-am descusut pe autorii lui, cei trei arhitecţi timişoreni, a început…

Exclusivitate: „Cetatea Aradului poate schimba destinul întregii regiuni” (I)

discuţie cu arhitecţii Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu O schiţă a unui Masterplan al Cetăţii Aradului mi-a tras privirea înapoi pe o reţea de socializare, în timp ce…

Iartă-mă Doamne, dar chiar mi-a plăcut!

Cultura se face cu bani, dar mai ales cu suflet. La prima vedere sună ca un slogan care își dezvăluie însă acuratețea când scoți din ecuație termenul secund. Clar nu…

POVEȘTI din PARCUL BĂTRÂNILOR

Povestea a 7-a Domnul Nucu Tololoi, zis Clănțău Iată-mă din nou în Parcul Bătrânilor, parc aflat în spatele Primăriei din Arad. Soare din belșug, ieşit din comun, comun din care…

SARA pe BLUES (listă de seară D-G B)

Partea cea dintâi Primul contact cu un album de blues l-am avut pe la 17 ani când printre alte minunăţii ȋntr-un pachet de vreo 9 albume se afla şi un…

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com